- ”Astfel, doi angajați din cadrul ELCEN, electricieni întreținere și reparații în cadrul Uzinei de Reparații, au suferit o accidentare prin arsură în timpul efectuării unei lucrări de revizie desfășurată in Stația electrică de 110 kV. Unul dintre angajați a suferit un electrotraumatism cu arsuri pe 30% din suprafața corpului. Celălalt angajat prezent la fata locului a suferit o arsură in zona umarului.”, transmite ELCEN. Accidentul a fost anunțat imediat, telefonic și, în aceeași zi, prin adresă oficială la ITM București.
- ”A fost solicitat imediat serviciul de ambulanță”, informează ELCEN.
In prezent, angajatul care a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului se află internat si sub tratament la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, iar celalalt angajat a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgență Bucuresti, unde i-a fost acordat tratament specializat, fara a ramane internat.
Accidentul a fost anunțat la ITM București
Potrivit sursei citate, accidentul a fost anunțat imediat, telefonic și, în aceeași zi, prin adresă oficială la ITM București, conform prevederilor legislației de SSM în vigoare.
În conformitate cu prevederile art. 29, alin. (1), lit. a) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, cu modificările și completările ulterioare, angajatorul a numit o comisie care efectuează cercetarea în scopul stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, măsurilor pentru prevenirea producerii altor evenimente similare și a caracterulului accidentului.
”După terminarea cercetării, dosarul va fi depus la ITM București pentru verificarea și avizarea sa, cu respectarea termenelor prevăzute în Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/ 2006, aprobate prin HG nr. 1425/2006, cu modificările și completările ulterioare.”, arată sursa citata.