Care este stadiul lucrărilor pentru secțiunea de sud a Magistralei 6 de metrou

Lucrările pentru Secțiunea de Sud a Magistralei 6 se derulează în ritm susținut. La viitoarea stație Tokyo s-au executat 181m de pereți de ghidaj și 21 panouri de pereți mulați (dintr-un număr de 112), anunță Metrorex.

În curând, vor începe lucrările pentru piloți forați la interstația Aeroport Băneasa – Tokyo.

La viitoarea stație Aeroport Băneasa s-au executat 22 panouri de pereți mulați (dintr-un număr de 65). Pentru Accesul A, s-au executat 67 piloți forați (dintr-un număr de 150, iar pentru Accesul B, 141 piloți forați (dintr-un număr de 177). Se lucrează la devierea rețelelor de telecomunicații și apă.

220m de pereți de ghidaj dintr-un total de 325m și două panouri de pereți mulați (din totalul de 54) s-au executat la viitoarea stație Gara Băneasa.

La interstația Piața Montreal – Gara Băneasa, s-au executat 91 piloți forați dintr-un număr de 187.

La viitoarea stație Piața Montreal, s-au executat 6 panouri de pereți mulați (dintr-un total de 64).

Lucrările de deviere utilități sunt în curs de desfășurare la viitoarea stație Expoziției; aici s-au executat 540m de pereți de ghidaj dintr-un total de 630m, 30 de panouri de pereți mulați (din 122) pentru caseta stației și 3 panouri de pereți mulați (din 20) pentru substația electrică.

S-au executat toți piloții forați și a început excavarea pentru grinzile de coronament la interstația Pajura – Expoziției.

La viitoarea stație Pajura, s-au executat 421m de pereți de ghidaj dintr-un total de 523m, iar echipamentul pentru forarea piloților este adus pe șantier pe parcursul lunii în curs.

La interstația 1 Mai – Pajura, s-au executat 14 piloți forați dintr-un total de 32.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati