Pompierii intervin cu 12 autospeciale la un incendiu izbucnit, duminică dimineața, la mai multe case din București, în Sectorul 2. O persoană în vârstă de 95 ani a fost asistată medical de echipajul SMURD, iar cel puțin 6 case au fost mistuite. Intervenția pompierilor sosiți la fața locului a fost îngreunată de lipsa apei, ei neavând acces la hidranți pentru a stinge focul.
„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un ansamblu de locuințe în str. Lanului. Sunt afectate mai multe proprietăți (case și anexe), pe o suprafață de aproximativ 700 mp”, transmite ISUBIF.
Au fost alertate în mod progresiv 12 autospeciale de stingere.
„Acționăm pentru stingere de la înălțime folosind autoscară, respectiv de pe două străzi folosind dispozitiv de la autospecialele de stingere cu apă și spumă. Alimentarea se realizează de la hidranții stradali, care prezintă o presiune scăzută din cauza cantității mari de apă utilizată, respectiv din alte surse din apropiere”, se menționează în finalul informării.
sursa: stiripesurse.ro