Nicușor Dan dă asigurări că vor fi alocați bani pentru lucrările la linia de tramvai 5

Primarul Nicușor Dan a declarat că va fi convocată o ședință a Consiliului General, în următoarele două săptămâni, în cadrul căreia vor fi prevăzuţi bani pentru continuarea lucrărilor la linia de tramvai 5.

Edilul a subliniat că va fi aprobat un proiect de rectificare bugetară în acest sens.

Nicușor Dan a mai menționat că proiectul este suținut de toate grupurile politice, însă se poartă negocieri pentru alte investiții.

„Nu există vreo opoziţie de la niciun grup. Noi avem bani, numai că legea nu ne permite, fără o hotărâre a Consiliului General, să mutăm bani de la o investiţie la altă investiţie.

Şi atunci ne trebuie o hotărâre de Consiliu General. Toate grupurile susţin mutarea de bani de pe alte linii de investiţii către această investiţie, numai că sunt şi alte solicitări de rectificare şi din cauza aceasta discuţia e puţin mai complexă.

Dar sunt foarte optimist că până la finele acestei luni sau cel târziu până la sfârşitul săptămânii viitoare o încheiem”, a spus primarul, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PMB, potrivit Agerpres.

Totodată, primarul speră ca investiţia să fie finalizată în acest an, în condiţiile în care constructorul a declarat că acest lucru poate fi realizat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati