SANADOR anunță o investiție majoră, de aproximativ 20 de milioane de euro, în extinderea Spitalului Clinic SANADOR prin achiziționarea unui sediu de pe strada Buzești, aflat în imediata proximitate a Spitalului.
- Această achiziție marchează o etapă importantă în dezvoltarea serviciilor medicale private din România și în îmbunătățirea capacității de îngrijire a pacienților, potrivit unui comunicat de presă.
Capacitatea spitalului va crește la circa 500 de paturi
Noua clădire SANADOR are 9 niveluri supraterane și 2 subterane, cu o suprafață construită de aproape 4.000 mp, și va fi interconectată cu Spitalul Clinic SANADOR, crescând capacitatea totală a spitalului la aproximativ 500 de paturi.
Extinderea va include și o nouă cale de acces din strada Buzești, completând ansamblul de clădiri existent format din Spitalul Clinic SANADOR, Centrul Oncologic SANADOR și Clinica SANADOR Buzești.
Negocierile pentru achiziție au început în 2023 și au fost finalizate la 29 iulie 2024, completează sursa citată.
Clădirea va fi eliberată până la sfârșitul primului trimestru al anului viitor, după care va fi amenajată și adaptată pentru noua destinație, proces estimat să se finalizeze spre sfârșitul anului viitor.
„Suntem foarte entuziasmați de această nouă etapă de dezvoltare pentru SANADOR. Această investiție de mare amploare va extinde considerabil capacitatea Spitalului Clinic SANADOR și va îmbunătăți accesul pacienților la servicii medicale de înaltă calitate. Integrarea noii clădiri în Spitalul Clinic SANADOR reprezintă un pas semnificativ în dezvoltarea infrastructurii noastre medicale și în consolidarea poziționării SANADOR ca lider în medicina privată din România, cu servicii la cele mai înalte standarde de excelență, inovație și empatie”, a declarat Dr. Doris Andronescu, director general și unic proprietar SANADOR.
Spitalul Clinic SANADOR era deja cel mai mare spital privat din România, și nu doar ca număr de paturi și suprafață construită, ci și din punctul de vedere al complexității serviciilor medicale oferite.
Localizarea centrală a spitalului, în zona Piața Victoriei, facilitează accesul rapid și comod al pacienților, care beneficiază astfel de servicii medicale de înaltă performanță la îndemână.
Pe lângă extinderea Spitalului din strada Buzești 66-68, SANADOR are planuri concrete de dezvoltare a Centrului Oncologic SANADOR în strada Sevastopol nr. 3, prin extinderea cu un nou corp de clădire care va găzdui un nou accelerator liniar, suplimentar față de cele două deja existente.