Ciucă: Performanţă incredibilă pentru România la canotaj în cadrul JO, suntem mândri de voi toţi

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, îi felicită pe sportivii care au obţinut medalii, dar şi pe cei care au concurat în finale la canotaj în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.

„Performanţă incredibilă astăzi pentru România la canotaj în cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris! Încă două medalii pentru ţara noastră: aur la dublu vâsle masculin şi argint la dublu vâsle feminin. Felicitări tuturor celor care au concurat în finale, indiferent de rezultat:

  • Florin Enache, Andrei Cornea, Simona Radiş, Ancuţa Bodnar, Amalia Bereş, Magda Rusu, Maria Lehaci, Adriana Adam, Ciprian Tudosă, Andrei Mândrilă, Sergiu Bejan şi Ştefan Berariu. Suntem mândri de voi toţi!”, a scris Ciucă, joi, pe Facebook.

Canotorii români Andrei Cornea şi Marian Enache au cucerit medaliile de aur în proba de dublu vâsle masculin, joi, la Jocurile Olimpice de la Paris, după o cursă pe care au condus-o aproape integral. De asemenea, canotoarele române Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş au câştigat medaliile de argint în proba de dublu vâsle feminin.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati