Ministerul Transporturilor a anunțat joi că „în urma propunerilor primite din partea societății civile” a decis să retragă proiectul care prevede ca pasagerii cu boli contagioase să nu poată călători cu trenul.
„În urma propunerilor primite din partea societății civile, în cadrul procedurii de consultare publică, desfășurată în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a decis retragerea proiectului de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul feroviar din cadrul procedurii menționate”, a transmis Ministerul Transporturilor, joi, într-un comunicat.
În aceste zile CFR a prezentat un nou regulament. Potrivit acestuia, călătorii cu gripă sau alte boli vizibile, care pot fi contagioase, nu mai aveau voie să urce în tren.
Această măsură a stârnit critici în spațiul public. Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) i-a trimis, miercuri, o scrisoare deschisă ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, prin care i-a cerut să retragă „imediat” proiectul care prevede ca pasagerii cu boli contagioase să nu poată călători cu trenul.
„Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) vă solicită retragerea imediată a Proiectului de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul feroviar pus în dezbatere publică pe 25 iulie 2024.
Acest proiect conține măsuri abuzive și discriminatorii împotriva cetățenilor care ar putea prezenta semne de boală și doresc să călătorească cu trenul, încalcând, astfel, flagrant drepturile fundamentale ale cetățenilor români și ai Uniunii Europene, și deschizând astfel calea unor abuzuri grave din partea angajaților CFR sau ai altor operatori de transport de călători pe calea ferată”, a transmis FACIAS, miercuri, în scrisoare.