Patriarhia Română cere revenirea la oficierea slujbelor religioase și în interiorul bisericilor

Patriarhia Română a transmis joi, într-un comunicat semnat de purtătorul de cuvânt al instituției, că se impune revenirea la oficierea slujbelor religioase și în interiorul lăcașurilor de cult, fără limita impusă de autorități, de 16 participanți.

Patriarhia dă, totodată, asigurări că vor fi respectate regulile de distanțare între credincioși și de igienizare a bisericilor, scrie G4Media.

Comunicatul integral al Patriarhiei Române:

”Patriarhia Română consideră că revenirea grabnică la oficierea slujbelor religioase și în interiorul lăcașurilor de cult (cu respectarea subînțeleasă a regulilor de distanțare fizică și de igienizare a spațiilor liturgice stabilite de autoritățile competente) este deja deplin justificată și adecvată actualei realități sociale românești.

În acest sens au fost făcute, inclusiv recent, firești și consistente demersuri către autorități, însoțite de speranța intensă a unui răspuns realist și înțelept.

Revenirea la ritmurile adânci ale organismului comunitar este esențială în păstrarea echilibrului moral și spiritual al acestuia. Istoria universală a umanității releveză indubitabil că, indiferent de gradul de secularizare, resorturile cele mai profunde ale vieții personale și sociale rămân cele de natură religioasă și că gradul de claritate morală din interiorul unei societăți este conferit de viața spirituală a acesteia.

România este o țară eminamente creștină, o largă majoritate a societății sale (civile) fiind implicată în viața reală a Bisericii Ortodoxe Române. Aceasta a arătat cu prisosință, în cel mai practic și evident mod, că este implicată real în apărarea și promovarea sănătății publice, atitudinea sa, ca și a celorlalte culte religioase din România, fiind una exemplară pe tot parcursul perioadelor de stare de urgență și de alertă impuse de pandemie.

Oamenii cei mai implicați în situația de criză prin care a trecut recent și încă trece România au fost cei care și-au dovedit prin fapte concrete ale credinței solidaritatea cu cei afectați de pandemie, cu instituțiile medicale și cu autoritățile înseși. Acești oameni care dau suflu moral societății românești, care promovează prin viața lor valorile fertile social ale credinței creștine și care au contribuit major prin atitudinea lor civică la diminuarea rapidă a efectelor pandemiei, doresc în mod justificat participarea la slujbele Bisericii în biserică.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati