Patru cadre medicale de la Spitalul Pantelimon, ridicate de poliţişti şi duse la audieri în dosarul morţilor suspecte

Patru angajaţi ai Spitalului Pantelimon au fost ridicaţi miercuri de poliţişti şi duşi la audieri, în dosarul deceselor suspecte de la Secţia ATI.

„În dimineaţa zilei de 07.08.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii din cadrul DGPMB – Serviciul Omoruri au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti pentru locuinţele unor angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă ‘Sf. Pantelimon’ Bucureşti. De asemenea, la sediul Serviciului Omoruri au fost aduse patru cadre medicale, în vederea audierii”, anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, într-un comunicat de presă.

În luna aprilie, procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul „Sf. Pantelimon” cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.

Procurorii au deschis un dosar penal cu privire la infracţiunea de omor şi au administrat mai multe probe, fiind audiaţi medici şi asistente medicale şi au fost ridicate documente medicale referitoare la toţi pacienţii decedaţi în cadrul Secţiei ATI în perioada 4 – 7 aprilie 2024.

Ulterior, a fost pusă sub acuzare o asistentă pentru mărturie mincinoasă.

Anchetatorii consideră că ea ştie ce s-a întâmplat la Secţia ATI, dar a refuzat să dea informaţii în timpul audierilor, astfel încât procurorii au decis să o pună sub acuzare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati