Primăria Sectorului 3, amendată cu 5.000 de lei pentru obstrucționarea traficului și depozitarea unor materiale pe carosabil

Poliția Locală a Municipiului București a amendat Primăria Sectorului 3 cu 5.000 de lei pentru depozitarea unor materiale de construcții pe carosabil și obstrucționarea parțială a traficului auto și pietonal, fără a semnaliza corespunzător perimetrul lucrărilor, pentru a fi vizibil atât ziua, cât și noaptea.

Acest lucru reprezenta un pericol pentru șoferi și pietoni, deoarece exista riscul producerii unor accidente, arată sursa citată.

Situația a fost constatată joi, 08 august 2024, de către Serviciului Control Lucrări Edilitare și Afișaj Stradal din cadrul PLMB, în urma verificărilor efectuate pe Splaiul Unirii, unde Primăria Sectorului 3 executa lucrări edilitare de construire, pe tronsonul cuprins între b-dul Nicolae Grigorescu și Calea Vitan.

Mai exact, se făceau lucrări de refacere și reconfigurare a trotuarului, prin montarea de noi borduri și pavele din beton, cu diminuarea parțială a unor suprafețe amenajate anterior ca spațiu verde.

“Subliniem faptul că aceste lucrări se desfășurau fără acordul Administrației Străzilor București, care gestionează arterele respective.”, transmite Primăria Capitalei.

La solicitarea Brigăzii Rutiere, Administrația Străzilor București a semnalizat corespunzător perimetrul în noaptea de 08 august, astfel încât acesta să fie vizibil, iar traficul să se desfășoare în condiții de siguranță.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati