Consiliul Concurenței: Există îngrijorări privind preluarea Profi de către Mega Image

Consiliul Concurenței are o serie de îngrijorări concurențiale referitoare la tranzacția prin care prin care Delhaize „The Lion” Nederland B.V. (Mega Image) preia Profi Rom Food S.R.L..

Îngrijorările rezultate în urma analizei efectuate de autoritatea de concurență vizează atât piața comerțului cu amănuntul, cât și piața achizițiilor de produse de consum curent preponderent alimentare.

Astfel, pe unele piețe locale, unde sunt prezente cele două rețele, operațiunea poate conduce la reducerea posibilităților de alegere ale consumatorilor pentru achiziția de produse alimentare.

De asemenea, tranzacția ar putea genera efecte negative asupra activității unor furnizori având în vedere, pe de o parte, reducerea numărului de companii achizitoare și, pe de altă parte, consolidarea poziției Mega Image pe piața de achiziții.

„Așa cum știți, Comisia Europeană a fost de acord să ne transfere analiza acestui caz, la solicitarea noastră, având în vedere că piața românească este cea mai afectată. Este cea mai mare tranzacție pe piața de retail din România și este nevoie de o analiză complexă. De aceea ne consultăm cu autoritățile din alte state membre care au gestionat tranzacții similare, dar vrem să aflăm și punctele de vedere ale celor afectați: producători agricoli și procesatori, concurenți, asociații de consumatori.” a declarat Bogdan Chirițoiu, Președintele Consiliului Concurenței.

Delhaize „The Lion” Nederland B.V. (Mega Image) poate transmite Consiliului Concurenței propuneri de angajamente pentru a înlătura îngrijorările concurențiale.

Propunerile de angajamente vor fi evaluate, iar autoritatea de concurență va consulta terţii cu privire la eficacitatea acestora, sub forma unui test de piaţă.

Consiliul Concurenței așteaptă eventuale observaţii de la furnizori și/sau concurenți cu privire la îngrijorările concurenţiale ridicate de autoritatea de concurenţă, prin e-mail, la adresa bunuri.consum@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă la următoarea adresă: Consiliul Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr. 1, Casa Presei, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701, Oficiul Poştal nr. 25.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati