Apeluri de proiecte pe energie în valoare de peste 800 milioane euro, anunțate de ministrul Burduja

Ministrul Energiei anunță fonduri noi puse la dispoziția sectorului privat, pentru creșterea capacității de producție a energiei. Este vorba de peste 800 milioane euro.

„În acest moment, pentru sectorul privat am mai pus la bătaie prin două apeluri competitive din Fondul pentru Modernizare 815 milioane euro pentru producerea de energie cu și fără autoconsum. Apelurile sunt deschise până pe 22 august”, anunță Sebastian Burduja, ministrul PNL al Energiei.

  • Burduja a anunțat apelurile de proiecte de la Alba Iulia și Sebeș, unde a avut mai multe întâlniri cu firme din industria românească, alături de președintele CJ Alba, Ion Dumitrel, deputatul Florin Roman, primarii Gabriel Pleșa și Dorin Nistor, și prefectul Nicolae Albu.

„Am acordat fonduri nerambursabile pentru asigurarea eficienței energetice în sectorul industrial prin Investiția 5 din PNRR. Prin aceste măsuri contribuim la reducerea costurilor cu energia, crescând astfel competitivitatea economiei românești”, a completat ministrul Energiei.

Acesta a amintit că echipa pe care o conduce la Ministerul Energiei a atras finanțări nerambursabile de peste 14 miliarde euro în ultimul an.

Banii au mers în principal pentru creșterea capacității de producție, transport și distribuție a energiei electrice și gazelor naturale.

„Vom vedea în următorii ani o energie românească mai sigură, mai ieftină și mai verde. Și o industrie românească mai competitivă, cu locuri de muncă bine plătite”, concluzionează Burduja, care consideră că ministerul pe care îl conduce este un partener activ de dialog constructiv al antreprenoriatul românesc.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati