Şcoala de Vară de Ştiinţă şi Tehnologie de la Măgurele se desfăşoară între 22 august şi 5 septembrie

Cea de-a şaptea ediţie a Şcolii de Vară de Ştiinţă şi Tehnologie de la Măgurele (MSciTeh), cu tema „Cercetarea pentru pace şi securitate”, se desfăşoară între 22 august şi 5 septembrie, informează co-organizatorul, Universitatea din Bucureşti.

La activităţile ediţiei care celebrează împlinirea a 70 de ani de la înfiinţarea Organizaţiei Europene pentru Cercetare Nucleară (CERN) vor participa peste 70 de elevi de liceu şi 25 de profesori de ştiinţe, notează Agerpres.

Şcoala le oferă elevilor o experienţă educativă unică, utilă în alegerea unei direcţii de studiu după încheierea liceului. Anul acesta, MSciTeh propune 17 teme care combină învăţarea teoretică cu activităţi practice în laboratoarele de cercetare de pe Platforma de Cercetare de la Măgurele.

Tinerii vor lucra alături de experţi în domeniu şi vor dezvolta proiecte inovatoare care ţin de înţelegerea lumii în care trăim, găsirea de soluţii pentru probleme actuale sau pentru probleme cu care omenirea se poate confrunta în viitor şi vor putea avea iniţiative tehnologice inovatoare ce ne vor permite să trăim într-o lume mai bună şi mai sigură.

Printre temele de anul acesta se numără „Siguranţa spaţială: detectarea asteroizilor din observaţii astronomice”, „Peptidele antimicrobiene: o posibilă armă împotriva agenţilor patogeni”, „GeoTree: cartarea rădăcinilor de copaci prin geofizică” şi „Sistem de mesagerie în reţea mesh pentru trasee montane mai sigure”.

Profesorii participanţi vor avea ocazia să asiste la sesiuni de pregătire în Geoparcul UNESCO „Ţinutul Buzăului” şi în laboratoarele de pe Platforma de Cercetare de la Măgurele, asistaţi de cercetători din domeniile STEM (Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie şi Matematică) şi de experţi în educaţie.

Ei vor aplica metode transdisciplinare şi interactive de lucru cu elevii cu scopul de a le stârni interesul şi de a le alimenta curiozitatea despre ştiinţele lumii moderne, urmărind, astfel, să-i încurajeze spre urmarea unei cariere care să includă, în cât mai mare măsură, ştiinţa în toate aspectele ei. Cei 25 de profesori de liceu vor fi însoţiţi de 10 studenţi de la Facultatea de Fizică, Facultatea de Geologie şi Geofizică şi Facultatea Geografie din cadrul Universităţii din Bucureşti pe tot parcursul celor 7 zile cu activităţi, care, datorită participării internaţionale, au loc în limba engleză. De asemenea, evenimentul va beneficia sprijinul voluntarilor din cadrul Asociaţiei Studenţilor Fizicieni de la Universitatea din Bucureşti.

Înscrierea la MSciTeh a avut loc în lunile mai – iunie, iar în luna iulie mentorii celor 17 teme au selectat participanţii de la această ediţie dintre cei peste 250 de candidaţi.

Activităţile vor începe în data de 23 august şi vor îmbina cursuri transdisciplinare cu ore de cercetare aplicată în laborator şi pe teren şi cu activităţi de grup. Pe 3 septembrie, participanţii vor prezenta rezultatele muncii lor şi vor fi premiaţi de un juriu format din cercetători şi profesori pentru cele mai interesante cercetări şi cele mai convingătoare prezentări ale acestora.

Şcoala de Vară de Ştiinţă şi Tehnologie de la Măgurele este un eveniment organizat în consorţiul ReCoNnect de Universitatea din Bucureşti, Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati