Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de caniculă, ce vizează 15 judeţe şi Municipiul Bucureşti, pe parcursul zilelor de joi şi vineri.
Potrivit meteorologilor, joi, 22 august, va fi Cod galben de vreme caldă în sudul şi estul Olteniei, nordul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei. Disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa, în general, între 33 şi 35 de grade.
În acelaşi timp, tot pe durata acestei zile, vântul va avea temporar intensificări în est, sud-est şi extremitatea de sud-vest a ţării.
De asemenea, un Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat va fi în vigoare în cea mai mare parte a Munteniei şi sud-vestul Dobrogei. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar valorile termice maxime se vor încadra între 35 şi 38 de grade, în timp ce noaptea va fi local tropicală, cu minime cuprinse între 18 şi 21 de grade Celsius.
Judeţele afectate, joi, de cele două coduri sunt: Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Ialomiţa, Olt, Prahova, Tulcea, Teleorman, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti.
Conform prognozei de specialitate, vineri, 23 august, o avertizare Cod galben de căldură vizează sudul şi estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei şi în Dobrogea continentală, unde pe timpul zilei de vor înregistra 34 – 36 de grade. Noaptea, temperaturile vor oscila între 17 şi 21 de grade.
Codul galben va afecta judeţele: Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Ialomiţa, Olt, Prahova, Tulcea şi Vâlcea.
Totodată, o avertizare Cod portocaliu vreme deosebit de caldă va fi valabilă în judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov şi în Municipiul Bucureşti. În aceste zone, valul de căldură va persista pentru a unsprezecea zi consecutiv, ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi şi, în general, temperaturile maxime vor fi de 36 – 37 de grade, iar minimele de 20 – 21 de grade.
Pentru zona Capitalei, în intervalul 22 august, ora 10:00 – 24 august, ora 10:00, ca fi caniculă şi disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil şi vântul va sufla slab şi moderat. Joi, temperatura maximă va fi 37 – 38 de grade, în timp ce vineri va ajunge la 36 de grade. Minimele vor fi de 18 – 21 de grade Celsius.
ANM precizează că, în următoarele zile, valul de căldură se va extinde în aproape toată ţara.