Turiștii români cheltuie în afara țării mult mai mult decât o fac străinii în România

Ne permitem să călătorim și ne petrecem tot mai mult concediile în afara țării, dar, în România, nu am reușit să dezvoltăm un sector care să fie suficient de atractiv încât să crească semnificativ numărul de turiști străini.

Datele arată că majorarea veniturilor reale, cuplată cu stabilitatea cursului valutar al euro, i-a determinat pe turiștii români să cheltuie din ce în ce mai mult în străinătate, iar turismul autohton pare să nu țină pasul cu aceste tendințe, după cum subliniază o analiză a cercetătorilor de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a UBB din Cluj, care derulează proiectul de cercetare Romanian Economic Monitor.

Iar în 2022, după eliminarea restricțiilor de pandemie, cheltuielile turiștilor români în străinătate au explodat, dar atractivitatea turismului românesc pentru vizitatorii din străinătate a rămas relativ constantă. Doar în luna iunie, turiștii români au cheltuit în străinătate de peste două ori mai mult decât încasările obținute de la turiștii străini în România. În aceste condiții, turismul a ajuns să contribuie cu aproape 20% la deficitul de cont curent. Date și explicații, în continuare:

O serie de date, cum ar fi traficul de pe aeroporturi sau numărul de turiști arată redresarea sectorului după lovitura pandemiei. “Luna august reprezintă în general perioada vacanțelor, fiind astfel cea mai bună perioadă pentru industria turismului. Deși cele mai recente date au fost publicate doar până în luna iunie 2024 inclusiv, statisticile din ultimii ani arată o revigorare dinamică a turismului după momentele critice ale industriei din prima perioadă a pandemiei, ceea ce aparent prevestește un nou sezon efervescent în 2024”, spun economiștii.

Aceștia subliniază și că în această perioadă asistăm la o creștere semnificativă a salariilor, respectiv a pensiilor în termeni reali. Adică, în medie, peste rata inflației. Chiar dacă aceste creșteri ale veniturilor nu se distribuie în mod egal în societate, în general cererea pentru serviciile turistice se află pe un trend ascendent deja vizibil: luna iunie 2024 a adus o creștere față de aceeași perioadă a anului trecut atât din punct de vedere al numărului turiștilor (+4,9%), cât și din perspectiva înnoptărilor (+1,8%), conform analizei economiștilor.

Cum influențează turismul deficitul de cont curent al României? Din această perspectivă, datele statistice arată că situația nu mai e atât de pozitivă.

Economiștii din echipa Romanian Economic Monitor aduc în discuție statisticile BNR privind evoluția contului curent, care arată că turiștii români cheltuie mult mai mult în străinătate (import al serviciilor turistice), decât suma cheltuită de turiștii străini în România (export al serviciilor turistice). E important de subliniat că aceste statistici nu conțin cheltuielile turiștilor români pentru servicii turistice locale, doar cele internaționale.

Din această perspectivă, poate fi constatat faptul că majorarea veniturilor reale, cuplată cu stabilitatea cursului valutar al euro, i-a determinat pe turiștii români să cheltuie din ce în ce mai mult în străinătate, iar turismul autohton pare să nu țină pasul cu aceste tendințe. Mai exact, doar în luna iunie 2024 balanța plăților în turism a fost de -435 de milioane de euro, turiștii români cheltuind în străinătate de peste două ori mai mult (aprox. 758 milioane de euro) decât încasările obținute de la turiștii străini în România (aprox. 322 milioane de euro). Aceeași balanță în turism pentru perioada ianuarie-iunie 2024, adică pe prima jumătate a anului curent este de -2.255 milioane de euro.

Acest deficit în turism vine în condițiile în care în prima jumătate a anului 2024 deficitul total al contului curent al României a fost de -12.177 milioane de euro. Astfel turismul contribuie cu aproape 20% la deficitul de cont curent, un procentaj semnificativ având în vedere că este vorba doar despre un singur sector al economiei, în timp ce celelalte tipuri de servicii, în ansamblu, au un impact pozitiv asupra reducerii acestui deficit.

Cum am ajuns la această situație și care sunt perspectivele pentru viitor?

Analizând datele istorice, analiza constată că după aderarea la UE a României turiștii români au început să cheltuie din ce în ce mai mult în străinătate, în special în lunile de vară, respectiv în decembrie. Ritmul de creștere a acestor cheltuieli s-a distanțat treptat de evoluția cheltuielilor turiștilor străini în România. “Cu toate acestea, deficitul contului curent în turism a început să se accentueze abia după anul 2016, tendință oprită în 2020 odată cu izbucnirea pandemiei. Relansarea economică post-pandemie a adus însă un deficit al contului curent în turism fără precedent, cheltuielile turiștilor români în străinătate explodând în special în 2022, după eliminarea tuturor restricțiilor oficiale legate de pandemie. În contrast, atractivitatea turismului românesc pentru vizitatorii din străinătate a rămas relativ constantă”, spune Szász Levente, coordonatorul proiectului de cercetare economică.

Economiștii subliniază că acest deficit în turism, precum și deficitul general al contului curent par din ce în ce mai greu de susținut. “Pentru soluționarea acestei probleme pe termen lung, împreună cu problema deficitului bugetar, cu siguranță va trebui să asistăm la măsuri fiscale adiționale din partea guvernului. Pe termen lung însă, statisticile sugerează că o creștere semnificativă a atractivității turismului în România pentru vizitatorii străini poate reprezenta o componentă esențială în soluționarea provocărilor legate de persistența deficitului de cont curent al țării. Desigur, din perspectiva întregii economii a României, o creștere a atractivității turismului autohton poate contribui nu numai la reducerea deficitului de cont curent, ci și la o dezvoltare economică mai rapidă care atrage atât turiștii din țară (de exemplu, sistemul voucherelor de vacanță reprezintă un prim pas important în acest sens), cât și turiștii din străinătate”, spun cercetătorii din echipa RoEM.

Câți bani lasă turiștii în România? Cam 3000 de lei/ persoană

În trimestrul I 2024, turiști nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective au cheltuit în medie 3037,7 lei / persoană, arată datele Institutului Național de Statistică.

Numărul total al turiștilor nerezidenți cazați în structurile de cazare turistică colective, în trimestrul I 2024, a fost de 378.800, cheltuielile acestora însumând 1,150 miliarde de lei (în medie 3037 lei / persoană).

Dintre turiștii nerezidenți sosiți în România în trimestrul I 2024, 58,9% au călătorit în scop de afaceri2, cheltuielile acestora reprezentând 60,8% din totalul cheltuielilor. Din totalul cheltuielilor pentru afaceri în trimestrul I 2024, ponderea principală o reprezintă cheltuielile pentru cazare (48,9%), urmată de cheltuielile în restaurante şi baruri (18,5%) și de cheltuielile pentru cumpărături (14,8%).

Din totalul cheltuielilor în scop particular în trimestrul I 2024, ponderea principală o reprezintă cheltuielile pentru cazare (43,1%), urmată de cheltuielile pentru cumpărături (15,8%) și de cheltuielile în restaurante şi baruri (14,7%).

Investitorii pregătesc proiecte noi în HoReCa, deși unitățile de cazare au un grad de ocupare de doar 25%, iar sejurul turiștilor e scurt

Conform statisticilor oficiale, traficul de pe aeroporturi a revenit la nivelul ante-pandemie, iar sosirile în unitățile de cazare au crescut ușor față de anul trecut, dar gradul de ocupare al hotelurilor din țară e de abia 25%, iar durata medie de ședere a turiștilor e de numai aproximativ 2 zile.

Afacerile din sectorul hotelier cresc și există o serie de investiții care mizează pe turism. Astfel, potrivit unui raport Crosspoint Real Estate, cifra de afaceri a sectorului hotelier a ajuns la 1,7 miliarde de euro în 2023, marcând o creștere de 10% față de 2019 și o creștere semnificativă de 33% comparativ cu performanța din anul precedent. În 2024, 13 hoteluri cheie sunt așteptate să fie livrate pe piața românească, inclusiv cinci hoteluri de cinci stele și șase de patru stele

sursa: economedia.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati