Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti organizează admiterea de anul acesta 100% online. Viitorii studenţi se pot înscrie la una dintre cele 7 facultăţi ale universităţii pe platforma dedicată lor: https://admitere.utcb.ro/.
Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti oferă, pentru anul universitar 2020-2021, 855 de locuri cu finanţare de la buget şi 300 de locuri în regim cu taxă pentru studiile universitare de licenţă.
Având în vedere contextul actual, admiterea la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti pentru studiile de licenţă se va derula online în perioada 6-16 iulie. Pentru toate programele de licenţă admiterea constă într-un concurs de dosare, pe baza rezultatelor de la bacalaureat.
„Este o universitate ce îţi oferă oportunităţi extraordinare atât în timpul studiilor, cât şi după ce le finalizezi. Şcoala are peste 200 de ani, dar ultimii 30 au produs schimbări uluitoare pentru a ne adapta dinamicii industriei şi pentru a fi chiar cu un pas înainte. Viteza noastră de a răspunde schimbării, garantată de media de vârstă a profesorilor şi conducerii, a fost dovedită şi în martie 2020, când am trecut toate activităţile didactice online în mai puţin de o săptămână”, spune UTCB, într-un comunicat.