Clotilde Armand și-a prezentat prioritățile politice în cazul în care va deveni senator

Clotilde Armand și-a prezentat, într-o postare pe Facebook, prioritățile politice pe care le are în cazul în care va fi aleasă în Parlamentul României. Aceasta se află printre numele de pe lista de senatori a USR București. 

Edilul Sectorului 1 a precizat că temele principale pe care ar vrea să le abordeze daca va  ajunge în Legislativ se referă la:

  • îmbunătățirea legii electorale
  • o nouă legislație pentru primăriile de Sector și primăria Capitalei,
  • reforme pentru: instituția Avocatului Poporului, AEP, CNA sau Curtea de Conturi

„Îmbunătățirea legii electorale, o nouă legislație pentru primăriile de Sector și primăria Capitalei, reforme pentru: instituția Avocatului Poporului, AEP, CNA sau Curtea de Conturi – iată câteva teme principale pentru ceea ce-mi doresc să fac în parlamentul României”, a menționat Clotilde Armand în postarea sa.

Aceasta a spus că instituțiile menționate sunt controlate de peste 30 ani de către „hidra   PSD PNL” și că este timpul ca poporul român să lupte împotriva „sistemului corupt pentru   viitorul țării.”

Clotilde Armand și-a propus în continuare să câștige această bătălie cu o determinare și mai mare.

  • „Toate instituțiile de mai sus sunt controlate de peste 30 ani de către hidra PSD PNL. Eu cred că-i cazul ca fiecare român să-și ia țara înapoi din mâinile acestui sistem cleptocratic. Am demonstrat ce se poate face atunci când te pui împotriva acestui sistem construit de ticăloșii pentru ticăloși. Voi continua să fac asta cu o determinare și mai mare.”, a precizat primarul Sectorului 1.

În final, Clotilde Armand a mulțumit tuturor colegilor din USR care au desemnat-o prin vot să deschidă lista pentru Senat la alegerile parlamentare.

  • „Mulțumesc colegilor care au avut încredere în mine și m-au desemnat prin votul lor să deschid lista pentru Senat la alegerile parlamentare. Este o mare responsabilitate.”, a arătat edilul Sectorului 1.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati