Procurorii cer arestarea preventivă a sociologului Alfred Bulai

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 urmează să ceară arestarea preventivă pentru 30 de zile a sociologului Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, în dosarul privind folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală, a anunţat Daniel Nedela, prim-procurorul unităţii de parchet.

„Procurorii din cadrul acestui parchet au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un fost profesor universitar din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de agresiune sexuală şi două infracţiuni de folosirea abuzivă în scop sexual a funcţiei”, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, potrivit Agerpres.

El a prezentat şi unele dintre faptele pentru care Bulai este urmărit penal.

„Procurorii au reţinut în sarcina inculpatului următoarele: la data de 4 iulie 2022, în timp ce se aflau în camera în care era cazat inculpatul, în contextul sesiunii individuale de feedback din ultima zi a stagiului de practică efectuat în comuna Sadova, judeţul Suceava, prin exercitarea de presiuni psihice, umilire şi prin impunerea unei anume conduite privind viaţa sa sexuală, profitând totodată de poziţia de autoritate decurgând din relaţia cadru didactic – student, a constrâns-o moral pe persoana vătămată să suporte un act de natură sexuală, prin aceea că a determinat-o să se dezbrace de tricou, în vederea obţinerii satisfacţiei sexuale”, precizează Daniel Nedela.

Potrivit procurorului, în aceeaşi perioadă, în cadrul aceluiaşi stagiu de practică, prin constrângere morală şi totodată profitând de poziţia de autoritate pe care o avea asupra acesteia, în baza relaţiei cadru didactic – student, în vederea obţinerii satisfacţiei sexuale, ar fi comis împotriva persoanei vătămate acte de natură sexuală, materializate în îmbrăţişări, încercarea de a o săruta cu forţa şi atingeri cu tentă sexuală în zona şi la nivelul spatelui, umerilor şi picioarelor.

De asemenea, acesta a arătat că, în perioada decembrie 2023 – mai 2024, profitând de aceeaşi poziţie, ar fi pretins din partea victimei, repetat, prin sugestii sexuale conotative, favoruri de natură sexuală, şi anume să întreţină relaţii sexuale.

„Având în vedere gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, persoană cu responsabilităţi şi autoritate în comunitatea academică, procurorii au hotărât să formuleze propunere de luare a măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpat, urmând ca acesta să fie prezentat în cursul zilei de astăzi (joi – n.r.) în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti”, a informat Nedela.

Procurorul a mai afirmat că orice formă de abuz sexual, indiferent de context, este inacceptabilă.

„Aceste fapte nu pot fi tolerate, este inadmisibil şi inacceptabil, şi este de datoria noastră să asigurăm un mediu sigur în care educaţia să se desfăşoare în condiţii de respect, demnitate şi integritate. Orice formă de abuz sexual, indiferent de context, este inacceptabilă, iar Ministerul Public va acţiona cu fermitate împotriva tuturor persoanelor care comit astfel de fapte”, a dat asigurări Daniel Nedela.

Alfred Bulai, fost profesor la SNSPA, a fost reţinut, miercuri, după ce a fost audiat la Secţia 2 Poliţie din Capitală.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati