Savin, de la Bușteni!

Am trecut prin Bușteni.Era schimbat.În întregime!

Localnicii din nou, absenți, năruiți, pustii. Până și păsările aveau panașul ponosit, cântul păgubos. Deși, încă vară era ceață, când negura s-a mai risipit a rămas o pâclă, ca o umbră. Ciudat, nici Crucea cândva luminoasă, acum obscură și imprecisă, nu mai călăuzea păcurarii Baiului Mare, nici nu mai îndruma temerarii Cazacului și ai Soricăi.

Părea că cineva a abandonat locul și, când s-a retras, lacom, a răpit întreaga lui strălucire.Altminteri….!

Ehheee, ce zaiafet ar fi ieșit azi!

  • „Postelnicul” Manu împlinea 66 de ani.

De la Bavaria până la Cochet răsuna Valea de arpegiile lui Iulian de la Ciocănești, de’i ajungea burduful foale, iar claviatura menghină.Până și „întunecatul” conac al lui Cezar Petrescu se însuflețea.

Clocotea Prahova de entuziasm și exaltare, noroc cu „șprițurile” ei reci care o mai temperau, Cerbul (cu întotdeauna ospitaliera Gura Diham, deși Clientul ei fidel a părăsit-o brusc și definitiv spre singurătatea abilului Cabanier) și Kalinderu (care încă drenează rana de pe sufletul Caraimanului). Chiar și oacheșele (și gureșele) comersante de la Delice-Coștila (vă îndemn s-o vizitați, merită!!) se deghizau în puritane sobre, socioloage riguroase și suple economiste în a preamări Celebrarea Alcadelui Galant, apoi confruntându-se cu „imoralii” turiști de weekend, care rânjeau insinuant la vitrină (o adevărată expoziție de zaharicale încântătoare) întorcându-se ezitant endocrin, la cazanul lor pe 4 roți, burdușit cu covrigii „evangheliștilor” și bere la…. Canistră (că așa „călătoresc” Bucureștenii cu flotant), care luni dimineața la cafeaua și țigara din fața instituției rostogolesc tirade emfatice : „Fatooo, știi cât am stat la Comarnic?!”

Iar ele, fidelele Lui acvile de pe Zamora Baiului, speriate de claxonul jeep-ului (PH-01-UNU, se știeee!!) care cu fâlfâitul și țipătul lor tăios tulburau până și siesta hedoniștilor metrorexiști selectați de vigilentul „boghiu” de încredere (de altfel, bun gospodar) al noului „Maximus” (băiat de Sălăjeeean, acolo unde „tovarășii” te promovează, dar nu și garantează dac’o joci invers), pregătit, orgolios, perseverent, dar și precaut să nu cadă și el în „calicia” predecesorului, „trecutul”… Primus.

Da, ele, semețele pajure anunțau Palatul când se apropia ceata Proprietarului, zgomotoasă și pusă pe dezmăț, deee erau ei…. Biruitorii, iar „cabana” Midas-ului grec (adversar declarat al primului „proprietar” al Peleșului) era potrivită imaginii Sale.
Parcă îl văd pe holurile Palatului (al lui Ceaușescu, de data asta), întotdeauna bine dispus, cu zâmbetul ăla al Lui à la Ernest Borgnine, ținuta sport (miza numai pe calitate) la care musai „accesoriza” mersu’ de fotbalist cu pantofii (neapărat) italienești, ai căror tocuri „tocau” (încă) superbele covoare de Cisnădie și cu nelipsita-i borsetă în mâna stângă având ca „tipar” principale bancnote de circulație și cu vocea Lui aprigă : Fotbalistule, Nașu’ Daddy este aici?

Celebrul Doctor Buștenar (cu o consoartă tot Doctor ((poate mai)) faimoasă) din neam de eroi cu nume de stradă, avea și el partea lui de adevăr : Frate, cam puțin pentru potențialul Bușteniului!  Dar, Dochy, cine, unde și când n-ar putea face mai mult? Avea o pandalie (poate strategie, capriciu, dezinteres, cine poate știi?), își lăsa frații de suflet, pe urmă!

Lasă bă, voi sunteți ai mei! Dar acum, pe ei cui îi lași Șefu’?!Mulți au rămas descoperiți și vulnerabili, cunosc doar eu 2 spirite pereche pt. Tine, cu „capu’n contra” tuturor, stingheri, chiar temători acum la „despărțire”, negăsindu-și nici locul, nici rostul la priveghi (urmăriți de corvidae ironice, salivând la festinul care va urma), unul, iscusit manager, care a reușit să redea valoare și notorietate a 2 stabilimente într-unul singur, aici găsindu-și alinare și nefericiți ai soartei (suflete frumoase și sincere), al 2-lea, antemergător, scut și manta de ploaie, responsabil cu temperarea capriciilor (câteodată egocentrice) ale…. Copilotului. Și n-a fost ușor cu El, Bro!?

Autohtonii erau scizionați, sau îl dușmăneau sau îl venerau, rezidenții îl pizmuiau din lașitate sau neștiință, nu aveau cum și de ce să-l „apuce”, deoarece îi dezbinau carotele și mistificările dintre ei și, chiar dacă mulți aveau „țidule” credeau că sunt asemănătoare cu ale Lui. Ghinion și „set” cum ar zice un decan „umpire” al tenisului, acum spre sfârșit de „match”! Una era să ai licență de taximetrist sau diplomă de ospătar și alta e să ai Doctorat în…. Seducție! Obraznicii, logic, erau și vocali, deși făceau „planton” la ușa Lui, unul, vechi, dibaci jocheu a tras toată viața ca boul în jug, și-a rupt căzătura de Dacie făcând din șleauri cărări între Bolboci și Piatra Arsă ca să-și țină odraslele la școli înalte și să le facă nunți tradiționale, când a venit și reciprocitatea, ajunșii „corporatiști” l-au susținut în…. „reconversie”, paznic la Penny!

Alt vexat, vioi „bărbier” polivalent în gargară, crosist închipuit cu reverii triste, știa tații tuturor copiilor din Bușteni, nici ai lui nu semănau cu el!

Eram cu Belo, la unul din zecile de meciuri demonstrative pe stadionul (propun Emanoil Savin) din Bușteni, „câmpu’ Lui de joacă al ultimei prezențe, pe care l-a întreținut, iubit…. Părăsit, cazați la Alexandros (personal, preferam C. P. P. I. era ((mai)) liniștit, firesc, realist, cu personal decent, discret, stimat) și ni s-a făcut foame. Neștiind dacă aveam și masa pregătită (deși întotdeauna nivelul era ceva între bizar și opulență) l-am sunat!

Dle. Senator unde mâncăm? Replica, care l-ar fi făcut invidios și pe Titus Popovici, a venit imediat : Bă, duceți-vă vis-à-vis la Mega, luați-vă 2 cârnați la bardă, 2 pâini, 1 borcan cu muștar și 4 pliante (2 le faceți față de masă, iar celelalte, bavețică)…. Nebunilor! Și imediat, Maestrul de Ceremonii Dl. Gigi ne-a altoit cu o cătinată din vestita cămară, iar (eterna) fermecătoare D-na. Grațiela („instigatoarea” cuhniei) ne ghiftuia cu minunății, apoi…. țin’te’n horă!

Emanoil Savin, un Om pe care oricând te puteai baza, a cărui absență deja o regreți și de care încă de pe acum, îți este dor!Deși „călătoria” Lui a fost strălucitoare, chiar impresionantă, a fost scurtă!

Publicitatea îi era un accesoriu fundamental, iar terenul de fotbal din Bușteni, un ornament esențial!

De ce? Încă avea foarte multe de arătat, dăruit, făcut, deoarece era activ, conectat, culant cu inima-i încăpătoare, a cărei volum și greutate era plină cu Bușteni, politică, artă, sport până când epuizată, a cedat din cauza risipei de bunăvoință a aparținătorului impetuos, cu trăiri de hăitaș răbdător, care pândește ultima captură…. Trofeul!

Da, El, cu surâsul Lui câteodată nefiresc, verificat în multe întâlniri, nu toate familiare.

Vă rămâne componenta esențială în tranziția metamorfozei Bușteniului de la satul de oieri cu sameși veniți din Moroieni, gonacii de la „pavilionul” Nababului, lucrătorii forestieri ai fraților Schiel și prestatorii de servicii refuzate de Sinăieni și Predeleni. Da, așa i-a găsit El pe Buștenari, ca pe niște vârstnici pacienți într-un azil „viu” circumspect de îndârjiți, închiși în verdele de nepătruns al Baiului sau suspicioși-alunecoși precum gresiile marno-calcaroase ale Jepilor.

Da, el Bușteniul, aparent nedorit frate mai mic și din greșeală al surorii mai mare, Sinaia, ea, mai luminoasă, cosmetizată cu privilegii regale, fardată cu citadele și egerii simandicoase, clerici devotați și enoriași recunoscători, iar lui, Bușteniului i s-a oferit încrederea de sine de către El, Galățeanul tupeist, cu relații conjucturale făcute pentru ei, Buștenarii, de a atrage privirea și asupra lui, Bușteniului, provincial, ocolit, uitat.

El, Savin, cel plin de idei, majoritatea transformate în soluții, chiar a reușit să le schimbe până și aspectul Buștenarilor, din nemulțumiți blazați chiar complexați, în oameni siguri, deschiși, entuziaști! Căutând, găsind, întreținând (meritând), anturaj elevat, simandicos, eclectic (în mare parte vremelnic și, nu din vina Lui), recurgea, ca să-și apropie auditoriul și la bufonerii nepotrivite, câteodată clovnerii neinspirate! I se tolerau chiar înțelegeau stângăciile, avea în crama Hotelului întreg spațiul cinegetic și toate poțiunile terapeutice care ademeneau și seduceau pe toți „Dumnezeii” României!

Exitus-Lui l-a transformat pe Lucian Bute într-o penumbră, a cărei suferință nu se va vindeca niciodată!

Cealaltă Campioană, pe care El o idolatriza și pe care a susținut-o enorm mai ales în ultimul ei „tie-break”, a ales Palatul Dogilor în detrimentul Palatului Cantacuzino, în ziua prohodirii.
Mdaa, diferențe de gust, goticul rămâne extravagant, neoromânescul retrograd!

Prezența și alocuțiunea Primarului din Sinaia, fabuloase! Toți cunoșteau dezacordurile dintre ei, dar Dl. Oprea (admirabil „jucător” politic) a închis pentru totdeauna aparențele, cercul. Reprezentația sa a fost elegantă și respectuoasă!

Săritor și înțelegător, Manu era acuzat totuși de : epicureism, total nedrept, iubea sănătos viața; ironizat de tartuffism, greșit, chiar era aplecat religios (mărturie stă Mănăstirea Caraiman, a cărei amploare și distincție și (mai ales) Lui i se datorează ; satirizat din cauza „aroganțelor” de fotbalist, răutăți exagerate, jucase fotbal chiar la nivel mare ; malițioșii îi puneau la îndoială pregătirea intelectuală, și-o desăvârșise, nerecunoscătorilor!
Plăceri avea, nu multe și nici exagerate, majoritatea transformate în sensibilități chiar vulnerabilități;

Fotbal – portar sigur și curajos cu joc bun de picior, înaintând în vârstă și avansând în „funcții” își permitea „translații” de la Peter Schilton la execuții tip…. Gerd Müller (chiar surprinzător în demarcare și apariții la finalizare);

Șampanie – fin cunoscător, deosebea și mai ales știa, care și prin ce face diferența;

Nepotul – pianist, sper ca Familia să-i cultive în continuare imaginea celebrului său bunic care tandru (rar i se întâmpla) își alinta favoritul Chopin de Zamora, pe care ni-l arăta pe telefon iar El, de obicei guraliv și gălăgios intra într-o muțenie asemănătoare transei, hipnotizat de farmecul din degetele preferatului succesor.

Îi plăcea ce făceam, după fiecare scriere mă suna : E’al dreaqu, parcă ești fostul meu vecin din Poiana Țapului, Eugen Barbu! Nu, nu Dle. Senator, Conu’Jean era erudit și…. Rău!

Acum, când încă nu s-a „răcit” se pot spune multe despre El, confuze blasfemii, multe reușite, chiar și evenimente inventate de mintea Lui pătrunzătoare decorată când cu rațiune, când cu imaginație selectivă, însă cât de curând „obligații” se vor potolii iar „cântătorii”, guriști meschini, îi vor remixa eșecurile prin delațiuni restante, că la izbânzile Lui antume erau mulțumiți dacă’i bătătoreau drumu’, bucuroși dacă’i trasau terenul, fericiți dacă’l serveau la masă!

Îl vor plânge doar cei care l-au meritat și cei care se vor „impiedica” de performanțele Lui!

O să ne lipsească prețuita Sa prezență și, la fel de mult cordiala Sa introducere, pe care cu încredere, conștientizare și siguranță, personal și-o făcea:

Salut, sunt Savin, PRIMARUL de la Bușteni!

Dumnezeu să-l ierte!
Dumnezeu să-l odihnească în Pace!

P. S.- Panait Istrati :
„Nimic nu e adevărat în povestea asta. Dar adevărul trebuie să fie undeva. Unde? Nu știu. Ce știu e că trăim, suferim și murim prostește, fără să știm nici de ce, nici cum. Mai știu că marea noastră greșeală e că alergăm prea tare după fericire, pe când viața rămâne nepăsătoare dorințelor noastre; dacă suntem fericiți, e din întâmplare; iar dacă suntem nenorociți e tot din întâmplare. În marea asta plină de stânci care e viața, barca noastră e dusă în voia vânturilor și, oricât am fi de iscusiți, nu putem ocoli mare lucru. Și e zadarnic să-nvinuim pe cineva, ori să ne punem nădejdea în ceva; ești sortit fericirii, ca și nefericirii, înainte de-a ieși din pântecul mamei tale.“

Autor: Vali Savadosi

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati