Andrei Baciu, liderul PNL Sector 3, anunţă că va merge împreună cu câteva zeci de voluntari din organizaţie, pentru a-i ajuta pe cei din zonele lovite de viituri să scoată un pic capul la lumină. De asemenea, el face apel la români să ajute, arătând că orice ajutor, cât de mic, contează pentru cei care se simt abandonaţi de soartă în aceste zile.
”Să-ţi pierzi mama ţinând-o în braţe până în ultima clipă, în mijlocul apelor, încercând să-i salvezi viaţa – e doar una din poveştile de la Galaţi care mi-a rupt ieri sufletul. Este una dintre tragediile săpate în sufletele oamenilor de natura nemiloasă, iar dezastrul de aici este imposibil de explicat în cuvinte.
- Ţi se rupe sufletul să vezi oameni rămaşi fără casă, fără tot ce au adunat o viaţă întreagă, să auzi poveşti despre vieţi schimbate într-o clipă şi să simţi durerea unei comunităţi care se ridică din ape cu inima grea”, scrie liderul PNL Sector 3 pe Facebook.
Andrei Baciu arată că, după ce a stat alături de aceşti oameni, împreună cu preşedintele Nicolae Ionel Ciucă, Nicoleta Pauliuc şi George Scarlat, îi este clar că orice ajutor, cât de mic, contează pentru cei care se simt abandonaţi de soartă în aceste zile.
”Bucureştiul ajută Galaţiul. România trebuie să ajute Galaţiul pentru că nimeni nu trebuie să fie singur”
”Am chemat câteva zeci de voluntari de la PNL Sector 3, împreună cu care astăzi îi vom ajuta pe cei din zonele lovite de viituri să scoată un pic capul la lumină. Bucureştiul ajută Galaţiul. România trebuie să ajute Galaţiul pentru că nimeni nu trebuie să fie singur în astfel de momente când tot ce ai agonisit într-o viaţă se scurge ca apa prin nisio”, precizează Baciu.
- ”România, oameni buni, toţi cei care puteţi ajuta, în orice fel, nu ezitaţi. Dezastrul de aici nu poate fi descris în cuvinte. Hai să arătăm că împreună ne ridicăm mai puternici! Pentru cei care doresc şi pot să ajute în orice fel, vă las aici numărul Irinei Stanciu. Este unul din oamenii din zonă care a lăsat totul de o parte pentru a-i ajuta pe ceilalţi. Irina Stanciu 0742.099.460”, mai spune Andrei Baciu în postare.