Firmele care asigură paza în spitalele din București, verificate de polițiști, în urma scandalului de la „Sf. Pantelimon”

Poliția Capitalei a anunțat, marți, că va controla firmele care asigură securitatea și paza spitalelor din București. Decizia a fost luată după scandalul monstru de la „Sf. Pantelimon”.

Conform surselor Știrilor PRO TV, prima firmă vizată este cea care asigură securitatea la „Floreasca”.

„La nivelul Capitalei, s-a dispus să fie efectuate controale, în perioada următoare, la toate firmele de pază care asigură securitatea în incinta spitalelor, pentru a ne asigura că nu există nereguli și că aceste firme își respectă obligațiile contractuale față de unitățile medicale pe care le deservesc.

Vor fi efectuate verificări cu privire la modul în care societățile specializate asigură serviciul de pază și se va verifica, în mod special angajarea, dotarea cu uniformă și mijloace de protecție, pregătirea agenților de securitate, existența documentelor specifice evidențierii serviciului de pază, cunoașterea consemnelor de către agenții de securitate, precum și a obligațiilor pe care aceștia le au în timpul serviciului, modul și timpul de intervenție a echipelor de securitate în cazul unui incident.

Toate aceste măsuri de verificare care vor avea loc în perioada următoare au ca scop asigurarea unui climat de siguranță în ceea ce privește unitățile spitalicești”, a transmis Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Decizia polițiștilor vine după ce sâmbătă, 21 septmebrie, două familii s-au bătut crunt pe străzile din orașul Pantelimon, apoi au năvălit în camera de gardă a Spitalului din apropiere, unde au continuat violențele.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati