Explorează România cu încredere! InfoCons vine în sprijinul consumatoriilor cu lista actualizată a unităților de cazare

Ziua Mondiala a Turismului este sărbătorită, în fiecare an, la data de 27 septembrie, de către 159 de ţări, şase teritorii, doi membri cu statut de observator şi peste 500 de membri afiliaţi, componente ale Organizaţiei Mondiale a Turismului (UNWTO).

Cu ocazia Zilei Mondiale a Turismului, InfoCons vine în sprijinul consumatorilor, punând la dispoziția acestora lista unităților de cazare autorizate din România, agențiile de turism autorizate din România, cât și unitățile de alimentație publică autorizate din România prin intermediul Aplicației Europene InfoCons .

  • În contextul călătoriilor, consumatorii ar trebui să se asigure că locația selectată pentru cazare respectă criteriile de clasificare conform legii și, de asemenea, să se asigure că aceasta este autorizată , iar clasificarea obținută corespunde. În acest sens, InfoCons vine în sprijinul consumatoriilor cu lista actualizată a unităților de cazare.

Această opțiune este disponibilă doar pentru România și Aplicația Europeană InfoCons trebuie setată din secțiunea „Alege limba”, selectând limba Română.

Prin accesarea secțiunii „Verifică firmă turism”, disponibilă în Meniul Aplicației Europene InfoCons , consumatorul poate căuta după denumirea operatorului economic ( hotel , pensiune , agenție turism , etc ) informații cu privire la acesta .

Cu ajutorul Aplicației Europene Gratuite InfoCons, consumatorii vor fi atenționați prin semnul „ ! ” , cât și prin culoarea roșie a textului , dacă operatorul economic căutat are licența retrasă sau radiată .

În cazul în care consumatorii întâmpină vreo problemă în timpul călătoriilor sale , InfoCons pune la dispoziția tuturor secțiunea SOS din cadrul Aplicației Europene InfoCons. Printr-o simplă accesare a aplicației , consumatorii, indiferent de limba pe care o vorbesc, au acces la toate numere de urgență de pe teritoriul României și la nivel internațional. Secțiunea SOS a Aplicației Europene InfoCons poate fi utilizată inclusiv offline, numerele de urgență putând fi astfel apelate direct din aplicație, fără conexiune la internet.

  • Îndiferent de țara în care consumatorul se află , acesta poate apela autorități locale cu atribuții în domeniu în cazul în care întâmpină vreo problemă sau observă încălcarea drepturilor altor cetățeni (protecția consumatorilor , poliție , pompieri , ambulanță etc) , prin intermediul secțiunii SOS din cadrul Aplicației Europene InfoCons .

Ziua Mondială a Turismului este sărbătorită pe 27 septembrie în fiecare an, începând cu 1980. Aceasta dată marchează aniversarea adoptării Statutului Organizației în 1970, deschizând calea pentru înființarea Organizația Mondială a Turismului cinci ani mai târziu.

Ediția din 2024 a Zilei Mondiale a Turismului are ca scop explorarea intersecției dintre turism și construirea păcii, evidențiind modul în care călătoriile, schimbul cultural și practicile de turism durabil pot contribui la rezolvarea conflictelor, reconciliere și promovarea păcii la nivel mondial.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati