Ateliere online de educație cinematografică pentru profesorii de gimnaziu!

Asociația Bloc Zero organizează în perioada 4 – 11 octombrie cinci ateliere de formare pentru profesori care au ca scop familiarizarea participanților cu principiile educației prin film și ale educației cinematografice. Atelierele vor fi organizate online, iar participarea este gratuită. 

  • Sunt invitați să se înscrie profesorii interesați de educație prin film sau educație cinematografică și/sau de noi instrumente de predare și de educație non-formală, care predau elevilor din ciclul de învățământ gimnazial.

Atelierele sunt deschise profesorilor din toată țara, indiferent de materia pe care o predau sau de experiența anterioară în proiecte similare.

  • Atelierele vor fi coordonate de Oana Ghera, coordonatoarea programului educațional KinoȘcoala și a platformei educaționale asociate proiectului, Kinoteca Bloc Zero, și de către Maria Cârstian, formator în educație cinematografică și educație alternativă prin film.
Foto: Asociația Bloc Zero.ro

Fiecare atelier va avea o durată de  5 ore, concentrate într-o singură zi de formare.

Fiecare persoană înscrisă poate participa la un singur atelier, repartizarea fiind făcută în funcție de alegerea exprimată la momentul completării formularului de înscriere disponibil aici: https://forms.gle/TntKbQAVJKhJ8XCGA

Pentru atelierele organizate în perioada 4-6 octombrie termenul limită pentru înscrieri este 2 octombrie, ora 12:00, urmând ca înscrierea să rămână deschisă până în data de 7 octombrie, ora 12:00 pentru atelierele organizate în datele de 10 și 11 octombrie.

Calendarul atelierelor

4 octombrie, orele 13:00 – 18:00

5 octombrie, orele 10:00 – 15:00

6 octombrie, orele 10:00 – 15:00

10 octombrie, orele 10:00 – 15:00

11 octombrie, orele 10:00 – 15:00

În urma participării la curs, profesorii vor primi acces în mod gratuit la un catalog de peste 20 de filme adecvate vârstei și intereselor elevilor din ciclul gimnazial,  însoțite de materiale educaționale dedicate, prin intermediul platformei online de vizionare Kinoteca Bloc Zero (http://www.kinoteca.bloczero.ro/).

Profesorii selectați se angajează să organizeze cel puțin 2 proiecții de film la clasă în perioada imediat următoare participării la atelier,  folosind resursele puse la dispoziție în cadrul programului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati