Apa Nova anunţă că este pregătită să intervină în cazul unor acumulări de apă în Capitală

Apa Nova transmite că echipele sale sunt pregătite să intervină în cazul unor posibile acumulări de apă, în contextul avertizărilor meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Pentru zilele următoare, ANM a previzionat „cantităţi însemnate de precipitaţii” şi este posibil să se înregistreze acumulări de apă în principal în zonele depresionare ale Capitalei, a menţionat Apa Nova, într-un comunicat transmis vineri.

Compania a suplimentat echipele operaţionale din teren şi este pregătită să intervină duminică şi luni cu un total de 20 hidrocurăţitoare, 102 autoutilitare, 67 echipamente de pompare şi peste 500 de specialişti.

„Echipele vor acţiona preventiv în teren în zonele cu potenţial risc de acumulare şi vor interveni la solicitările clienţilor şi ale autorităţilor. Apa Nova colaborează în toată această perioadă cu Dispeceratul Primăriei Municipiului Bucureşti, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Rutieră, Administraţia Străzilor, Societatea de Transport Bucureşti, precum şi cu toate autorităţile cu atribuţii în domeniu, în scopul gestionării eficiente şi a minimizării impactului evenimentului pluviometric asupra locuitorilor Capitalei”, se precizează în comunicat.

Pentru sesizări, bucureştenii pot contacta operatorul reţelei de canalizare la 021.207.77.77 – Call Center; prin live-chat pe site-ul companiei https://www.apanovabucuresti.ro/contact sau prin aplicaţia mobilă Apa Nova, din Google Play şi AppStore.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati