Peste 20 de cupluri premiate în Sectorul 3, cu ocazia „Nunții de aur”

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 3 a premiat 21 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.

În Sectorul 3, seniorii care sărbătoresc o căsnicie atât de longevivă pot depune cereri prin care anunță că au ajuns la acest prag al vieții de familie, iar echipa DGASPC le centralizează periodic. În perioada 16-31 august, DGASPC Sector 3 a primit 21 de cereri eligibile. Astfel, 21 de familii din Sectorul 3 au fost premiate pentru longevitate, în baza cererilor depuse.

Fiecare dintre aceste cupluri de seniori a primit din partea DGASPC Sector 3 un premiu simbolic de 1000 de lei, în baza HCLS 3 nr. 351/2016.

Un secol de căsnicie neîntreruptă și domiciliul în Sectorul 3, garanția premiului pentru longevitate

Potrivit HCLS 3 nr. 351/2016, beneficiază de sprijinul în valoare de 1000 de lei/familie cuplurile care îndeplinesc următoarele condiții:

– au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă în anul calendaristic în care solicită suportul sau în anii anteriori, dar nu au beneficiat de acest tip de premiu;

– au avut domiciliul în Sectorul 3 în ultimii trei ani, anterior depunerii cererii.

Prin acest proiect, DGASPC Sector 3 urmărește promovarea familiei ca fundament al societății şi recunoaşterea contribuţiei pe care aceste persoane şi-au adus-o la dezvoltarea comunităţii locale a Sectorului 3.

Informații suplimentare privind acordarea sprijinului financiar pot fi obținute de la DGASPC Sector 3 la numărul de telefon 0372.126.100, interior 149 și 159, email office@dgaspc3.ro sau de pe site-ul instituției prin accesarea link-ului https://dgaspcs3.ro/servicii-dgaspc/ajutoare-sociale/persoane-varstnice/.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati