Proiect USR pentru ca lecțiile de TIC să fie mai atractive. Profesorii vor putea colabora cu experți din industria IT

Pentru ca elevii să aibă lecții de tehnologia informației și comunicații mai atractive și în pas cu vremurile și cu evoluțiile de pe piața muncii, deputații USR Diana Stoica și Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca școlile să apeleze la experți din domeniu pentru pregătirea și perfecționarea cadrelor didactice.

„Informatica ar trebui să fie o materie de prim nivel în preferințele elevilor. Ea ajută puternic la dezvoltarea educațională și personală, dar și la dezvoltarea economică, pentru că produce mai mulți oameni cu creativitate și productivitate mare. Din păcate, în acest moment, ea este la un nivel scăzut în România. Toți părinții care au copii cu vârste între 11 și 19 ani o știu. Printre cauze se numără și lipsa de atractivitate a orelor de informatică și acest minus se poate remedia printr-o colaborare a cadrelor didactice cu experți în domeniul IT. Este o soluție pe care am dezbătut-o cu multe părți implicate, chiar și cu doi dintre miniștrii Educației”, declară deputatul USR Alin Apostol.

Proiectul USR de lege completează OG 129/2000 privind formarea profesională a adulților prin introducerea unui nou articol care prevede că personalul didactic din domeniul TIC din învățământul preuniversitar poate beneficia de formare profesională realizată de către experți în domeniu din sectorul privat, la solicitarea unității de învățământ, prin încheierea unui contract de colaborare între unitatea de învățământ și expert.

„Astăzi, în era tehnologiei și a inteligenței artificiale, elevilor români le este predată «informatica» fix la fel ca acum 20 de ani. Spre exemplu, manualele de clasa a IX-a prezintă monitoare cu tub și dischete, adică tehnologie de acum două decenii, pe care copiii noștri o pot găsi doar prin muzee. Este esențial să le oferim elevilor o șansă reală pe piața muncii de astăzi, cu o educație și competențe digitale din anul 2024. IT-iștii români sunt recunoscuți în toată lumea pentru performanțele lor. La sediul central Google, româna era a doua cea mai vorbită limbă. A venit momentul să unim nevoia cu resursa și, de aceea, am inițiat acest proiect de lege”, afirmă deputata USR Diana Stoica.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati