Cât timp mai avem până ne îneacă gunoiul, în București? Groapa de la Vidra e aproape plină

Din gunoiul pe care-l produce fiecare bucureștean zilnic, puțin peste 1 kilogram ajunge la groapa de la Vidra.

Mai avem un pic și umplem acel unic depozit de deșeuri pe care-l mai avem la dispoziție. Cum vom scăpa ulterior de uriașele cantități de gunoi pe care le generăm, nimeni nu știe.

Din păcate, cea mai recentă încercare a primăriilor din București de a amenaja o nouă groapă de gunoi a eșuat.

Iar timpul nu se scurge în favoarea noastră.

Prima mare problemă este că niciuna dintre cele 7 primării nu știe cât gunoi generăm, în București.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în Municipiul București (ADIGIDMB) – din care fac parte toate primăriile din Capitală – susține că un bucureștean ar produce, anual, doar circa 424 kg/deșeuri.

Dar e doar estimare nevalidată. Iar parte dintre documentele la care face referire ADIGIDMB sunt fie statistici naționale de generare a deșeurilor – care s-ar putea să nu descrie fidel comportamentul bucureștenilor – fie proiecții făcute în urmă cu mai mulți ani.

De ce nu știm cât gunoi generăm, în București

Surse de încredere din primăriile de sector au explicat pentru spotmedia.ro că datele care descriu gestionarea deșeurilor nu se centralizează unitar.

Pe de o parte, primăriile de sector află de la societățile de salubrizare cu care au contract cât gunoi se strânge de la populație, din spațiile publice (prin măturat, colectarea deșeurilor abandonate, golirea coșurilor stradale etc.) și de la unele firme.

Dar există și companii mari – cum ar fi unele supermarketuri – care au contracte separate de gestionare a deșeurilor. Datele cu privire la acele cantități și fluxuri de gestionare nu ajung la primăriile de sector.

Informațiile respective ar trebui să le fie furnizate autorităților de mediu. Dar dacă nu le-a obținut ADIGIDMB – ai cărei membri sunt, totuși, instituții conduse de primari din toate partidele mari – e limpede că ele nu sunt la îndemână.

Cât gunoi ajunge la groapă

Una peste alta, chiar dacă nu știe cât gunoi produc bucureștenii, ADIGIDMB știe cât au dus la groapă, pentru depozitare, în 2023: 725.112 tone.

E nevoie de spațiu pentru o asemenea cantitate de gunoi!

Potrivit informațiilor transmise de ADIGIDMB la solicitarea spotmedia.ro, groapa de la Vidra – administrată de societatea Eco Sud – are 8 celule și o capacitate totală de 4.061.186 tone.

5 dintre celule – care reprezintă 55,2% capacitatea totală a depozitului – sunt deja pline cu gunoi.

Rămân celelalte 3 celule, cu o capacitate totală de 1.818.705 tone.

La acest moment, firmele de salubrizare din București duc gunoiul într-o celulă cu o capacitate de 845.566 tone. ADIGIDMB nu are informații cu privire la gradul de umplere al acestei celule.

Cert este că – la ritmul actual de depozitare – chiar dacă ar fi abia deschisă, ea ar putea stoca gunoiul pe care-l produce Bucureștiul într-un an și ceva.

După ce respectiva celulă se va umple, mai rămân 2 disponibile, cu o capacitate totală de 959.015 tone. Deci am avea spațiul de depozitare pentru încă vreun an și jumătate, cel mult.

În concluzie: dacă vom continua să ducem la fel de mult gunoi la depozitare, umplem groapa în mai puțin de 3 ani, în cel mai optimist scenariu.

Am întrebat ADIGIDMB pentru cât timp mai ajunge spațiul de la Vidra pentru depozitarea gunoiului din București.

Asociația ne-a transmis că Agenția Națională pentru Protecția Mediului i-a comunicat că groapa e deja plină în proporție de peste 80%.

„În ceea ce privește capacitățile de depozitare disponibile și timpul rămas, ADIGIDMB nu poate oferi un răspuns concret referitor la acest aspect având în vedere informațiile divergente furnizare de autorități”, a transmis ADIGIDMB la solicitarea spotmedia.ro.

Cum a dat chix prima încercare de amenajare a unei noi gropi
În 2023, ADIGIDMB s-a asociat cu Consiliul Județean Ilfov pentru a crea un centru integrat de management al deșeurilor.

Acest centru urma să aibă:

  • O instalație de tratare a deșeurilor cu capacitate de 350 t/an. Aceasta urma să producă și RDF – un combustibil care poate fi folosit pentru alimentarea incineratoarelor de gunoi.
  • O instalație de tratare prin digestie anaerobă cu capacitate de 420 t/an, pentru deșeuri organice și anorganice.
  • Instalație de compostare cu o capacitate de 210 t/an.
  • Depozit de deșeuri (groapă – n.red.) cu o capacitate de 3 milioane de tone (deci cu o capacitate de ¾ din cât are groapa în uz de la Vidra).

Terenul de care era nevoie pentru noua groapă urma să aibă minimum 24 de hectare. Să fie la 1.000 metri de orice așezare umană și să aibă acces la utilități.

De asemenea  – se arată în acordul dintre ADIGIDMB și CJ Ilfov – era necesar ca populația să fie de acord cu amenajarea acestui nou depozit.

Avantajos era ca terenul pentru viitoarea groapă de gunoi să fie în preajma celui pe care îl folosește acum Eco Sud pentru depozitare.

CJ Ilfov și ADIGIDMB au reușit să identifice un astfel de teren, tot în sudul Capitalei.

Apoi, prin HCL 118 din aprilie 2023, Consiliul Județean Ilfov a aprobat asocierea cu ADIGIDMB.

În baza acestei asocieri, Președintele CJ Ilfov, Robert Thumă, urma să semneze actele necesare exproprierii unui teren de 25 de hectare din preajma gropii de gunoi a Eco Sud. De tot restul urma să se ocupe ADIGIDMB.

Mai mulți localnici din zona Sintești – Vidra – Berceni s-au opus construirii unei noi gropi de gunoi acolo, susținând că deja în zonă sunt mirosuri insuportabile de la actualele depozite de deșeuri ale Eco Sud.

CJ Ilfov a primit și a înregistrat 4 plângeri prealabile. Iar în august 2023, prin HCL 200, CJ Ilfov a revocat hotărârea prin care se asociase cu ADIGIDMB.

Proiectul celei de-a doua gropi de gunoi la Vidra a fost oprit.

„La acest moment, se caută alte locații care să corespundă criteriilor de amplasare pentru înființarea a două Centre de Management Integrat al Deșeurilor”, a transmis ADIGIDMB, la solicitarea spotmedia.ro.

Cât timp mai avem

Din păcate, suntem deja în întârziere. Alba, Cluj, Iași și Prahova și-au creat centre de management integrat al deșeurilor. Dar în fiecare caz, a durat mai mult de 5 ani. În principal din cauza birocrației, a contestațiilor la licitații și a diverselor probleme neprevăzute care au tot apărut.

Putem spera că ADIGIDMB va învăța din greșelile celorlalte autorități și va avansa mai repede. Dar în condițiile în care încă nu are un teren disponibil, e greu de crezut că va ajunge la inaugurarea unei noi gropi de gunoi în doar 2,5-3 ani, cât estimăm ca mai putem depozita deșeuri la Vidra.

Ce se va întâmpla dacă se umplu celulele gropii în uz și Bucureștiul nu va avea alta disponibilă? E greu de spus. Transportul gunoiului către alte gropi din țară ar fi, înainte de toate, scump. Iar alte primării și Consilii Județene n-ar fi încântate să preia gunoiul Capitalei. Iar crearea de depozite temporare ar cauza probleme de mediu și ar trezi nemulțumirea oamenilor care locuiesc în vecinătate.

sursa: spotmedia.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati