Peste 28.000 de consumatori fără energie electrică după incidentele din rețelele de medie și joasă tensiune

Aproape 28.000 de consumatori nu erau alimentaţi cu energie electrică luni dimineaţa, în urma incidentelor apărute în timpul nopţii pe reţelele de medie şi de joasă tensiune, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja.

„Au apărut în cursul nopţii mai multe incidente pe reţelele de medie şi de joasă tensiune. În acest moment, avem următoarele cifre privitoare la numărul de consumatori nealimentaţi, pe fiecare operator de distribuţie în parte: Electrica DEER (Galaţi – 2960, Vrancea – 5845, Buzău – 703, Brăila – 661), Delgaz Grid (Bacău – 3478, Iaşi – 1753, Neamţ – 3062, Vaslui – 1524), PPC (Constanţa – 3377, Ialomiţa – 511, Călăraşi – 1857), DEO (Dolj şi Olt – 2243). Toate echipele de intervenţie sunt mobilizate în efectiv complet. Se intervine în regim de urgenţă şi în siguranţă, în funcţie de condiţiile meteorologice din teren, pentru a restabili alimentarea cu energie electrică într-un timp cât mai scurt. Avem comandament energetic la ora 11 şi vom reveni cu date actualizate”, a scris ministrul Energiei, pe pagina sa de Facebook.

Pe de altă parte, acesta a menţionat că nu există nicio problemă pe reţeaua de transport a energiei electrice, nu există probleme de adecvanţă a sistemului, iar producţia de energie electrică a fost şi este mai mare decât consumul, în condiţiile în care România produce 2500 MW energie activă din centralele eoliene, având un sold de export de 1100 MW.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică mai multe avertizări de vreme rea valabile în cea mai mare parte a ţării. Astfel, în Galaţi a fost Cod roşu de ploi torenţiale şi vânt iar în nordul şi estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Transilvaniei, Moldova şi Dobrogea a fost Cod portocaliu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati