Primăria Capitalei pregăteşte un proiect care va da liber la intrat în instituţii publice cu animalele de companie

Un proiect care prevede intrarea fără restricţii în instituţii publice cu animale de companie a fost pus în dezbatere publică de către Primăria Capitalei. Următorul pas este ca acest proiect să intre la vot în Consiliul General, în forma actuală sau cu amendamente de la cei interesaţi.

Conform proiectului de hotărâre de pe site-ul instituţiei, iniţiat de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, viitorul regulament are ca scop stabilirea condiţiilor de acces cu animale de companie, indiferent de talie şi rasă, însoţite de un adult, în sediul Primăriei Bucureşti, precum şi în sediile instituţiilor publice de interes local, pentru a asigura un mediu sigur şi igienic.

Regulile sunt următoarele:

  • câinii trebuie să fie în permanenţă ţinuţi în lesă de către însoţitor, iar pisicile într-o cuşcă de transport corespunzătoare, pe durata prezenţiei în instituţie
  • câinii care fac parte din rasele considerate periculoase, conform art. 1 din OUG nr. 55/2002 privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să poarte şi botniţă, pe toată durata prezenţei în instituţie.
  • deţinătorii animalelor de companie trebuie să prezinte, la cerere, carnetul de sănătate al animalului, care să ateste că acesta este vaccinat şi deparazitat, conform legislaţiei în vigoare
  • animalele trebuie să fie sănătoase, curate şi să nu prezinte semne de boală contagioasă sau paraziţi externi
  • deţinătorii sunt obligaţi să se asigure că animalele lor nu cauzează disconform sau deranj publicului sau personalului instituţiei
  • deţinătorii de animale pot beneficia de castroane cu apă puse la dispoziţie de instituţie, pentru confortul şi bunăstarea animalelor.

Potrivit aceleiaşi surse citate, deţinătorii de animale sunt responsabili pentru controlul permanent al comportamentului animalului, colectarea şi eliminarea corespunzătoare a deşeurilor produse de animale şi repararea oricăror daune produse de animale asupra bunurilor instituţiei. În caz de incidente cauzate de animale (agresiune, daune manteriale), deţinătorul va răspunde conform legislaţiei în vigoare.

La articolul 4 al proiectului scrie că instituţia va desemna o persoană de contact sau un departament responsabil de primirea şi gestionarea raportării incidentelor, care va decide măsurile necesare în funcţie de gravitatea incidentului.

„Accesul cu animale de companie în instituţiile publice este o practică frecventă la nivel internaţional, fiind parte dintr-o abordare modernă şi flexibilă a relaţiilor cu cetăţenii. Acest proiect de hotărâre reflectă dorinţa Primăriei Municipiului Bucureşti de a se alinia cu aceste tendinţe şi de a oferi un cadru legal şi organizatoric pentru a facilita accesul în siguranţă cu animale de companie în instituţiile de interes local” – proiect HCGMB

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati