Vreme instabilă în Capitală până joi noapte

Vremea va fi în general instabilă în Capitală până joi la ora 23:00, cu averse, descărcări şi intensificări de scurtă durată ale vântului, conform prognozei speciale pentru municipiul Bucureşti elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie.

„Instabilitatea atmosferică se va manifesta miercuri (24 iunie), cu o probabilitate mai mare în orele serii şi la începutul nopţii, iar joi (25 iunie) începând din orele amiezii, prin perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiţii de grindină. În tot intervalul de prognoză se vor acumula cantităţi importante de apă, iar pentru secvenţe scurte de timp se vor depăşi 15-25 l/mp”, precizează ANM, potrivit Agerpres.

Astfel, în ceea ce priveste temperaturile, cele maxime vor fi de 27-29 de grade, iar cele minime de 15 – 18 grade.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati