”Ziua Produselor Agroalimentare Româneşti”, celebrată în perioada 10-12 octombrie, în curtea MADR

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va sărbători în 10 octombrie 2024 „Ziua Naţională a Produselor Agroalimentare Româneşti” prin organizarea de târguri şi evenimente, la nivel naţional.

Cu această ocazie, în curtea ministerului va fi celebrată, în perioada 10-12 octombrie, a opta-a ediţie a „Zilei Naţionale a produselor agroalimentare româneşti”, cu sprijinul Cooperativei Caprirom Sud Muntenia, printr-o expoziţie cu vânzare de produse agroalimentare româneşti, informează MADR printr-un comunicat.

Vizitatorii sunt aşteptaţi cu o gamă variată de produse înregistrate pe scheme de calitate naţionale şi sisteme de calitate europene, produse atestate tradiţional, produse care au dobândit dreptul de utilizare a menţiunii de calitate facultativă „produs montan”, produse cu denumire protejată, precum Indicaţie Geografică Protejată (IGP) pentru produse agroalimentare şi Indicaţii Geografice pentru băuturi spirtoase (IG), produse certificate ecologic, preparate din carne, lapte, produse de panificaţie şi patiserie, legume, fructe proaspete şi procesate, băuturi spirtoase şi vin, miere, dulceţuri.

„Mă bucur să constat că produsele româneşti sunt din ce în ce mai căutate, că românii conştientizează faptul că produsele româneşti create de mâinile harnice şi pricepute ale fermierilor sunt cele mai bune, gustoase şi sănătoase, iar cumpărând româneşte putem răsplăti şi promova producătorii autohtoni şi dezvolta agricultura românească”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin-Ionuţ Barbu, citat în comunicat.

De la târgul din curtea MADR, cei interesaţi vor putea achiziţiona sortimente variate de dulceţuri, gemuri, sucuri şi siropuri şi legume proaspete de sezon varză albă şi roşie, cartofi, usturoi, roşii, castraveţi, ceapă albă şi roşie, cartofi, vinete, ridichi negre, dovleci, conopidă, fructe precum: struguri bio, mere, pere, prune vor putea fi procurate de la producători din judeţele Dâmboviţa, Buzău sau Olt. Mustul, băutura specifică toamnei, nu va lipsi de la târg, alături de mere, prune, prune afumate, miez de nucă, aduse de producători din judeţele Constanţa şi Vrancea.

Din judeţele Argeş şi Sibiu vor fi expuse spre comercializare produse care au dobândit protecţie europeană şi reprezintă cartea de vizită a României în materie de gastronomie şi păstrarea tradiţiilor şi valorilor europene: Magiunul de prune Topoloveni (AG)- IGP din anul 2011, un preparat renumit şi apreciat, fără adaos de zahăr, E-uri, conservanţi sau aditivi, dar şi binecunoscuta Telemea de Sibiu (SB) – IGP din anul 2019, o brânză semitare din lapte de oaie.

Agricultura ecologică este reprezentată la târg de producători din judeţele Argeş şi Sibiu, care vor aduce diverse sortimente de miere miere de salcâm, polifloră, tei, faguri, amestec de miere cu cătină şi propolis cu cătină, în timp ce iubitorii de peşte vor putea alege dintr-o gamă largă de produse din păstrăv de la Păstrăvăria Buşteni, înregistrate ca produse montane, precum: Păstrăv Zamorean, Păstrăv zamorean Morcovit, păstrăv jăruit, Păstrăv Prăvălit şi Proţăpit, Păstrăv în zamă de roşii, Tocană de păstrăv cu legume, Tocană de păstrăv jăruit cu legume, Păstrăv murărit pe zamora, Păstrăv în osâză de legume, Pate de ficat de păstrăv zamorean, Fluştuc de păstrăv-Curcubeu. La acest eveniment, cei prezenţi vor putea degusta în premieră plăcintă umplută cu carne de peşte.

Din judeţul Vâlcea, vor fi disponibile produse tradiţionale atestate din categoria băuturilor spirtoase: „Ţuică Tăria lui Cătălin” şi „Rachiu din fructe Tăria lui Cătălin”, dar şi băutura spirtoasă „Ţuică de prune Sordony de Horezu”, care urmează etapele înregistrării ca Indicaţie Geografică.

De asemenea, vor fi prezente şi produse tradiţionale din judeţul Mureş, precum Pita de casă cu cartofi – produs natural de la Boianu, Chec de casă de la Boianu, Colac cu nucă de la Boianu, dar şi produsele tradiţionale din carne şi preparate lactate din comuna Fundata, judeţul Braşov.

Consumatorii vor putea alege şi dintr-o gamă largă de preparate din categoria zonei montane: brânzeturi maturate, diverse sortimente de miere şi alte produse ale stupului.

Totodată, la acest eveniment de toamnă vor putea fi găsite dulciuri precum cozonac, varietăţi de turtă dulce şi ciocolată de casă, alături de vinuri albe, roz sau roşii.

Oaspeţii târgului se vor bucura de florile de sezon aduse de membrii Asociaţiei Producătorilor de Flori Muntenia care vor încânta privirile tuturor celor care vor trece pragul târgului organizat cu ocazia Zilei Naţionale a produselor agroalimentare româneşti.

Ca în fiecare an, „Ziua Naţională a produselor agroalimentare româneşti” va fi marcată în toată ţara prin organizarea de programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social şi ştiinţific, destinate promovării produselor agroalimentare româneşti şi câştigării încrederii consumatorului.

În premieră, la târgul dedicat Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare Româneşti va fi un stand în cadrul căruia reprezentanţi ai Facultăţii de Ingineria şi Gestiunea Producţiilor Animaliere din cadrul USAMV vor prezenta produse inovative de cofetărie şi patiserie obţinute de doctoranzii şi studenţii facultăţii şi vor oferi materiale informative privind promovarea ofertei educaţionale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati