Remus Pricopie, rectorul SNSPA și analist politic, a dezvăluit într-o postare pe pagina sa de Facebook modalitatea prin care se încearcă manipularea opiniei publice prin aşa-numitele „cercetări sociologice”.
El a luat ca exemplu un sondaj din luna iunie a acestui an, în care AUR obținea 28% la alegerile europene din iunie 2024.
În final, rezultatele au fost cu totul și cu totul altele. Partidul AUR a obținut 4,93% la europarlamentare şi 6,27% la locale.
Remus Pricopie a luat un alt exemplu, un sondaj din luna octombrie, în care AUR este cotat la 22%, iar George Simion ar obține 19 procente în primul tur al prezidenţialelor.
”Aprox. 20% dintre români ar urma să voteze pentru prietenii lui Putin, la București”
„Manipularea prin sondaje: August 2023
AUR era anunțat, în urma unei „cercetări sociologice”, marele câștigător al alegerilor europene, din iunie 2024: 28%.
Iunie 2024
Rezultate alegeri europene: AUR – 14,93%.
Rezultate alegeri locale: AUR – 6,27%.
Octombrie 2024
Un alt sondaj:
▪ AUR – a doua forță politică în viitorul Parlament al României: 22%.
▪ George Simion – alegeri prezidențiale, turul 1: 19%.
Cu alte cuvinte, aprox. 20% dintre români ar urma să voteze pentru prietenii lui Putin, la București. Aștept alegerile prezidențiale și parlamentare, pentru infirmarea acestor „estimări sociologice”.
- PS: De aproximativ doi ani, Mircea Geoană ṣi AUR folosesc, într-un mod AGRESIV, acest instrument al manipulării prin sondaje, instrument care, dacă nu este combătut, chiar poate produce unele efecte electorale”, a scris Remus Pricopie, pe Facebook.