Tânăr din Capitală, acuzat că aducea droguri din SUA prin firme de curierat

Un tânăr de 22 de ani din Capitală este acuzat de DIICOT că a adus droguri din SUA, prin intermediul unor servicii de curierat, pe care le-a distribuit consumatorilor din Bucureşti.

Procurorii susţin că la începutul lunii octombrie 2024 un tânăr în vârstă de 22 ani a procurat şi a introdus în România, din SUA, prin intermediul unor servicii de curierat, cantitatea de peste 2,3 kilograme canabis (drog de risc), destinată comercializării.

De asemenea, DIICOT a întocmit dosare penale pe numele altor doi tineri, unul cu vârsta de 18 ani, care se ocupau cu traficul de droguri.

Astfel, în perioada iunie – septembrie 2024, un suspect în vârstă de 18 ani a deţinut şi vândut, în mod repetat, diferite cantităţi de canabis (drog de risc), cu sume cuprinse între 200 şi 500 lei.

De asemenea, un tânăr de 24 de ani a procurat, deţinut şi comercializat cantităţi de canabis către consumatori din municipiul Bucureşti.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati