Alegeri Moldova 2024. Unde pot vota cetățenii moldoveni aflați în București

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că duminică va găzdui, în sediul său din strada Eugeniu Carada nr. 1, Sectorul 3, două secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul privind parcursul european al Republicii Moldova, transmite Agerpres. 

  • Totodată, cetățenii moldoveni aflați în București vor putea să își exercite dreptul de vot duminică, 20 octombrie a.c., și la secția de votare care va fi organizată de către Ambasada Republicii Moldova în România în incinta clădirii din strada Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3.

Maia Sandu le cere moldovenilor să se mobilizeze la votul pentru aderarea la UE: „Turul doi la referendum nu va fi”

  • Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a îndemnat, joi, pe moldoveni să participe la referendumul de modificare a Constituţiei, astfel încât aceasta să prevadă aderarea la Uniunea Europeană, avertizându-i că nu vor avea o a doua șansă să-și exprime opțiunea pentru parcursul european al țării lor: „Turul doi la referendum nu va fi”, a spus președinta moldoveană.

În același timp, într-un mesaj transmis tinerilor, preşedinta Republicii Moldova a explicat că procesul de votare durează doar trei minute şi că „ţara nu mai are timp să aştepte”.

„Eşti tânăr şi crezi că ai timp. Ţara ta, însă, nu mai are timp să aştepte. Părinţii tăi s-au săturat să aştepte. Durează mai puţin să mergi la o secţie de vot decât să aşteptăm încă 3 decenii să aderăm la lumea liberă şi dezvoltată”, a spus Sandu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati