Italienii de la Rizzani încep în noiembrie lucrările pentru modernizarea Centurii București Sud între A1 și Jilava

Constructorul Rizzani (Italia) va începe în sfârșit, în noiembrie, lucrările pentru modernizarea Centurii București Sud (actuala centură) între Autostrada A1 București – Pitești și DN 5 Jilava, la aproape un an de la primele promisiuni, după ce Ministerul Transporturilor a emis într-un final autorizația de construire, potrivit economedia.ro.

„Avem Autorizație de Construire pentru lărgirea la 4 benzi a Centurii București pe un nou sector.
A fost emisă Autorizația de Construire pentru execuția lucrărilor de lărgire la 4 benzi a Centurii București între Domnești și DN5 (Jilava), mai exact, sectorul de drum între km 40+000 și 54+700.
Autorizația de Construire – Etapa I prevede:
✅️ lărgirea la 4 benzi a Centurii București între Domnești și DN5 (Jilava)
✅️ în premieră, vor fi realizate intersecții pe 3 niveluri: subteran, teran și suprateran:
1) reabilitare pasaj superior peste DN5 (km 40+547)
2) pasaj superior nou pe DNCB peste bretele și sens giratoriu (km 40+750)
3) pasaj subteran pe DNCB x DC18 Măgurele (km 44+725)
4) pasaj subteran pe DNCB x DN6 Bragadiru (km 49+175)
✅️ lucrări de consolidare
✅️ lucrări de scurgerea apelor și drenaj
✅️ lucrări de siguranța circulației
✅️ lucrări de iluminat public
✅️ lucrări de relocare rețele de utilități publice”, a transmis Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Lucrările vor începe în prima parte a lunii noiembrie, iar durata de execuție a lucrărilor este de 24 luni, a transmis Scrioșteanu.

Secretarul de stat dădea asigurări încă de anul trecut, din noiembrie, că Rizzani va începe „în scurt timp” lucrările pentru modernizarea Centurii București Sud. Anterior, Scrioșteanu estimase că lucrările ar urma să înceapă în septembrie.

Datele tehnice pentru contractul Rizzani pe Centura București:

„Marți, 05.07.2022, CNAIR a semnat contractul de proiectare şi execuţie „Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între Al (km 55+520) și DN 5 (km 40+000) – Lot 2 Lărgire la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti Sud între km 54+700 si DN5 (km 40+000)”, cu Asocierea RIZZANI DE ECCHER S.P.A. (lider de asociere)- S.C. MAVGO HOLDING S.R.L. (asociat). Valoarea contractului este de 504.112.836,73 Lei fără TVA. Sursa de finanțare este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile – programul POIM. Durata contractului este de 36 luni, din care, 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție  este de 120 de luni. În cadrul contractului vor fi realizate 3 structuri de complexitate ridicată, dintre care 2 pasaje subterane, prevăzute cu o lungime de peste 600 de m”, arată un comunicat CNAIR din iulie 2022.

Amenajarea intersecției de la Măgurele se face cu nod rutier pe 3 nivele pentru asigurarea relațiilor doar cu viraj la dreapta. Nivel -1: Pasaj subteran pe DNCB cu 4 benzi și viteză de proiectare 80 km/h. Nivel 0 : amenajare bretele de viraj la dreapta și sens giratoriu ovoid pentru posibilități de întoarcere. Se menține breteaua de legătură existentă cu DC 18 și se amenajează o bretea nouă pentru virajul la stânga. Nivel 1: pasaj suprateran existent pe DC 18. Pasajul subteran va avea o lungime de 200 de metri.

Amenajarea intersecției de la Alexandria (DN 6) se va face cu nod rutier pe 3 nivele pentru asigurarea relațiilor doar cu viraj la dreapta. Nivel -1: pasaj subteran la 4 benzi și viteză proiectată la 80 km/h. Nivel 0: amenajare bretele de viraj la dreapta și sens giratoriu ovoid. Nivel 1: pasaj existent pe DN 6. Pasajul subteran va avea o lungime de 200 de metri.

Amenajarea intersecției de la Jilava (DN 5) se face prin nod rutier pe 3 nivele asigurarea relațiilor doar cu viraj la dreapta. Nivel -1: pasaj rutier existent cu 2 benzi pe DN 5 (reabilitare). Nivel 0: amenajare sensuri giratorii pentru posibilități de întoarcere. Se mențin bretelele existente. Nivel 1: amenajare pasaj suprateran nou pe Centura București la 4 benzi și viteză proiectată la 80 km/h. Lungimea pasajului nou cu sens giratoriu va fi de 344 metri, iar lungimea pasajului suprateran în lungul Centurii București, inclusiv rampele de urcare și coborâre este de 1100 metri, potrivit datelor tehnice pe care le-a analizat Economedia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati