Noul instrument GPS pentru transportul public: Găsește rapid autobuzul potrivit în București – Ilfov

Începând de luni, 21 octombrie 2024, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a lansat un nou instrument online, disponibil pe site-ul mo-bi.ro, care va revoluționa modul în care călătorii își planifică traseele.

  • Această platformă oferă o hartă detaliată a infrastructurii de transport rutier și feroviar din regiunea București – Ilfov, inclusiv informații despre tramvaie și autobuze. Utilizatorii își pot verifica, prin localizare GPS, care dintre autobuzele disponibile vine primul, facilitând astfel o călătorie mai rapidă și mai eficientă.

Dacă ești într-o intersecție cu mai multe stații și nu știi ce autobuz vine primul dintre cele pe care ai opțiunea să le iei pentru a ajunge mai repede la destinație, poți folosi smartphone-ul cu localizare prin GPS, utilizând datele oferite de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) printr-un nou proiect dezvoltat intern.

  • TPBI pune la dispoziția publicului larg, începând de luni, 21.10.2024, pe site-ul https://mo-bi.ro/, un instrument foarte util, ca alternativă la altele similare, o hartă completă despre infrastructura de transport rutier și cel pe șine (inclusiv de tramvai) din regiunea București – Ilfov.

De asemenea, aici se găsesc informații despre numărul de autobaze și depouri, despre circulația vehiculelor pe linii în timp real, precum și o hartă a arterelor cu ambuteiaje.

Acest instrument îi este foarte util publicului călător. Astfel, oricine intră pe site și accesează harta interactivă, dacă are deschisă opțiunea de localizare prin GPS, va vedea toate stațiile din apropiere, iar prin accesarea oricărei stații, poate vedea ce linii poate utiliza, precum și timpul de sosire a vehiculelor din stația selectată.

Călătorii pot accesa și o hartă asemănătoare cu serviciul oferit de aplicația InfoTB, care prezintă în timp real toate vehiculele de pe fiecare linie. Este vorba despre o aplicație realizată în Angular, ca front-end, cu hartă și monitorizare în timp real a transportului public. Instrumentul oferă și date despre pozițiile vehiculelor și numărul pasagerilor, așa cum sunt comunicate de dispozitivele îmbarcate pe vehiculele de transport public.

Tot aici, apăsând un buton aflat în partea stângă a hărții, se pot vedea toate traseele de noapte. În partea dreaptă sus, se află un buton, care deschide – premieră în România – o hartă realizată în colaborare cu Waze și Google, ce prezintă în timp real toate arterele aglomerate din Capitală, pe fiecare dintre ele fiind menționate lungimea ambuteiajului și viteza de deplasare a vehiculelor prinse în trafic.

Totodată, pe pagina hărții interactive, în partea de jos, pot fi activate mai multe straturi (layere) cu informații foarte utile: rețeaua și stațiile de Metrou, punctele intermodale tip ”Park&Ride”, proiectul cu serviciile Trenului Metropolitan, inclusiv cu stațiile de tren propuse și cele existente, precum și punctele periculoase din oraș, cu toate zonele în care au fost înregistrate accidente din ultimii ani. Mai sunt disponibile Nomenclatorul stradal al Capitalei, loturile de linii de tramvai propuse a fi reabilitate, propunerile de extindere a actualelor linii de tramvai etc.

Totodată, cei interesați pot folosi această hartă pentru a face diverse simulări prin încărcarea pe ea a unui fișier de tip GeoJSON și folosirea sa temporară, deocamdată fără posibilitatea de a salva lucrarea.

În curând, prin acest proiect TPBI va oferi publicului acces la datele deschise (open data) utilizate pentru transportul public, așa cum se întâmplă în toate marile orașe europene. Codul sursă al acestui proiect este disponibil sub licență GPLv3.

Open Data Infrastructure pentru Regiunea București-Ilfov face parte din grupul celor trei proiecte finaliste ce vor fi premiate la Conferința Cities of Tomorrow organizată la 24 octombrie 2024, la Oradea, de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană – AHK.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati