Festivalul PeriFEERIC revine cu o nouă ediție

Festivalul PeriFEERIC revine anul acesta cu o nouă ediție, desfășurată sub sloganul „Descoperă orașul ascuns”.

Timp de trei zile, între 1 și 3 noiembrie, Bucureștiul va fi transformat într-o platformă culturală, cu evenimente la care accesul este gratuit.

Organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, PeriFEERIC invită publicul să exploreze orașul prin manifestări care aduc împreună artele vizuale, muzica și teatrul în spații surprinzătoare.

Programul este divers și din el nu lipsesc atelierele de actorie, de improvizație, spectacolele de teatru, workshopurile, tururile ghidate prin locuri neștiute ale orașului („Urme pe Calea Plevnei” și „PeriFeeric în mahalale”) și concertele de jazz, rock alternativ și muzică braziliană.

Programul complet al festivalului PeriFEERIC îl puteți accesa pe următorul link: https://pmb.ro/…/arhiva/get-press-releases-menu/2024/1582.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati