Rezultate Bacalaureat 2020, acum pe edu.ro. Cum depui contestație dacă nu ești mulțumit de notă

Rezultatele la BAC 2020 se afișează marți, 30 iunie, notele elevilor fiind publicate pe edu.ro cu anonimizarea numelui şi a prenumelui. Candidații nemulțumiți de rezultatele la Bacalaureat 2020 pot depune contestație.

În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/ reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi anunţate duminică, 5 iunie.

Sesiunea specială a Bacalaureatului de anul acesta

Absolvenţii de liceu care la Bacalaureat 2020, prima sesiune, au avut temperatura peste maximul admis, au fost în izolare sau carantină din cauza epidemiei de COVID-19, precum şi cei care nu au putut participa din alte motive medicale se pot înscrie la sesiunea specială a acestui examen.

  • 29 iunie – 3 iulie – înscrierea candidaţilor
  • 6 iulie – Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă
  • 7 iulie – proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă
  • 8 iulie – proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă
  • 9 iulie – Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă
  • 10 iulie – afişarea rezultatelor (ora 12,00)
  • 10 iulie – depunerea contestaţiilor (între orele 14,00 – 19,00)
  • 12 iulie – afişarea rezultatelor finale (după ora 12,00)

Este primul an în care Ministerul Educației a decis ca rezultatele la Bacalaureat 2020 să fie publicate cu anonimizarea numelui și prenumelui candidaților. Pentru a-și afla notele, fiecare candidat va trebui să utilizeze codul pe care l-a primit anterior.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati