Proiecţii de film pe acoperişuri, concerte în grădini, murale prin cartiere, intervenţii urbane, turism pe biciclete, ateliere post-izolare, vernisaje de artă în scări de bloc, balcoane deschise şi multe alte forme de rezilienţă civică îşi vor găsi locul şi oamenii într-un Bucureşti al ReSoluţiilor, în weekend, la Street Delivery.
„În 2020, dăm viaţă cartierelor păstrând distanţa fizică, dar aducându-i pe oameni mai aproape de locul în care trăiesc, de imediata vecinătate. Ne dorim ca locuitorii Bucureştiului să gândească împreună soluţii de îmbunătăţire a vieţii urbane, pentru a fi mai uniţi si mai bine pregătiţi pentru viitoare crize. Rezoluţiile din izolare pot deveni soluţii reale la problemele comunităţilor noastre. ReSoluţii pentru oraş!”, spune Timea Honţ, coordonatoare Street Delivery, potrivit news.ro.
„Criza declanşată de pandemie poate fi o şansă pentru a scoate la iveală cele mai bune idei pentru creşterea calităţii vieţii la nivel micro, comunitar. Societatea civilă începe să își ia din ce în ce mai serios rolul de gospodărire a propriilor cartiere”, declară Dorothee Hasnaş, curatoare, Ordinului Arhitecţilor din România.
„Spaţiu public = spaţiu vital. E momentul să arătăm că oraşul e al oamenilor care îl trăiesc, nu doar al maşinilor care îl ocupă şi ne fragmentează comunitatea. Ne luăm străzile înapoi!”, este de părere Cristian Neagoe, co-fondator & curator, Fundaţia Cărtureşti.
De prin cartiere
Ca în fiecare an, calcanul de pe Arthur Verona îşi schimbă muralul, doar că la această ediţie nu va fi singurul perete cu o nouă înfăţişare. Ziduri din Piaţa Chibrit, Tineretului, Griviţei, gangul de pe Câmpineanu, faţada Industriei Bumbacului (Timpuri Noi) şi încă multe alte ziduri vor fi readuse la viaţă de artişti locali. În plus, pe malul râului va avea loc un teaser pentru Dâmboviţa Delivery, o acţiune de recuperare a spaţiului public.
Nu vor lipsi nici expoziţiile sau instalaţiile de artă: colectivul Local Design Circle va inaugura o structură expoziţională în cadrul UNArte, „PosterXPoem” ne propune un traseu poetic pe ziduri, designerul sârb Miloš Jovanović ne oferă realităţi augmentate prin care putem vizita istorii alternative ale câtorva puncte cheie din oraş, iar proiectul „Înăuntru” invită riveranii la un jurnal al experienţei izolării prin proiecţii arhitecturale.
Pentru cinefili, echipa Street Delivery a pregătit o selecţie de scurtmetraje de la ShortsUp şi Animest, iar Festivalul Filmului European aduce filme din izolare, prin proiectul Cinem@casă, care vor rula pe Aleea Mozaicului nr. 4 (Pantelimon) şi la Deschis Gastrobar. Ioana Mischie va prezenta trailerul „Tangible Utopias”, o experienţă interactivă de realitate virtuală bazată pe scenarii de viitor imaginate de copiii din cadrul proiectului Government of Children.
Scena de muzică se va muta în scări de bloc, piaţete şi grădini, iar coloana sonoră va fi asigurată de Jurjak, Valeria Stoica, Gabriel Bălaşa, Alexandra Stroe, Cozy Poetry, Uncut iniţiat de Cătălin Rulea şi Soundsphere Live Show.
Lista completă a proiectelor participante este disponibilă pe site-ul https://street.delivery/, iar zonele activate în cadrul evenimentului pot fi localizate pe harta: https://bit.ly/2YIi0Vb.
Proiectele vor avea loc offline, dar vor putea fi urmărite şi pe paginile de Facebook şi Instagram ale Street Delivery Bucureşti, într-un program special de transmisiuni live pe parcursul întregului weekend.
„Street Delivery 2020 – ReSoluţii pentru oraş!” este un eveniment organizat de Fundaţia Cărtureşti şi Ordinul Arhitecţilor din România, co-finanţat prin #TimbrulDeArhitectură. Identitatea vizuală a ediţiei cu numărul 15 este semnată de Alina Bohoru, artist vizual.