Coronavirus/ASSMB: 127 pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 – la Spitalul Colentina şi 304 la Spitalul ‘Dr. Victor Babeş’

Un număr de 127 pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 sunt internaţi la Spitalul Colentina şi 304 la Spitalul ‘Dr. Victor Babeş’, a informat marţi Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

Instituţia continuă să prezinte situaţia actualizată a internărilor în cele două unităţi sanitare, aflate în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19, pe care le are în administrare – Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” şi Spitalul Clinic Colentina.

În contextul dezbaterii din spaţiul public privind urgentarea redeschiderii Spitalului Clinic Colentina – urmare apelurilor lansate de asociaţiile pacienţilor cronici şi petiţiei semnate de cadrele medicale din spital -, ne exprimăm satisfacţia pentru faptul că, dorind să cunoască situaţia direct la faţa locului, Dr. Sorin-Gabriel Ungureanu, director General Adjunct al Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) a realizat luni, 29 iunie, o vizită de lucru la Spitalul Clinic Colentina. Din discuţiile între reprezentanţii ANMCS, ASSMB şi ai Spitalului Clinic Colentina, a reieşit dorinţa comună de a găsi soluţii pentru asigurarea dreptului la asistenţă medicală pentru toţi cetăţenii, în mod special pentru pacienţii cronici, cei mai afectaţi de faptul că, fiind desemnat unitate suport COVID, Spitalul Clinic Colentina a fost limitat în ultimele luni doar la tratarea pacienţilor COVID-19”, a precizat un comunicat de presă.

Astfel, marţi, 30.06.2020, La Spitalul Clinic Colentina, spital suport COVID, există 127 pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 14 se află la Terapie Intensivă (ATI).

În total, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internaţi 663 pacienţi confirmaţi cu COVID-19, dintre care 334 din Bucureşti-Ilfov şi 329 din celelalte judeţe ale ţării.

Menţionăm faptul că Spitalul Clinic Colentina nu are în structura sa o secţie de boli infecţioase”, a precizat ASSMB.

La Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, care dispune de 450 de paturi, sunt internate 304 persoane – 183 din Bucureşti şi 121 din restul ţării -, dintre care şapte se află la Terapie Intensivă (ATI).

Şi în ultimele 24 de ore, numărul pacienţilor externaţi – 30, a fost mai mare decât al celor internaţi în spital – 28.

De la declanşarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1, au fost internate în total 2.514 persoane, din Bucureşti şi din ţară, din care 1.937 confirmate cu boala COVID-19.

Numărul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2 care s-au vindecat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş” este de 1.582, cel mai mare număr de pacienţi vindecaţi dintre toate spitalele COVID din România.

Numărul total de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, internaţi în cele două spitale de elită ale Primăriei Capitalei, de la începutul pandemiei, este de de 2.600.

Din datele oficiale ale INSP reiese că, în Bucureşti, până la această data, a fost înregistrat un număr de aproximativ 3.150 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19, a mai precizat sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati