Două pisici din București au ajuns la Spitalul Veterinar de Urgență, după ce ar fi consumat substanțe interzise. Alertați, medicii au anunțat poliția, care cercetează acum proprietarii. Aceștia au declarat că pisicile ar fi ingerat o substanță albă dintr-un plic pe care l-ar fi găsit într-un club.
Cele două pisici au ajuns la Spitalul Veterinar de Urgență al Universității de Medicină Veterinară din Capitală cu simptome specifice consumului de droguri.
- „La data de 10.11.2024, orele 16.38, Secția 17 Poliție a fost sesizată de către consilierul rectorului Facultății de Medicină Veterinară că la Unitatea primiri urgențe a spitalului din cadrul facultății mai sus menționate s-au prezentat două persoane care au adus pentru consult două pisici care prezentau simptome specifice consumului de substanțe interzise”, spun surse judiciare.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, care au luat legătura cu medicul de garda. Acesta a precizat că una dintre pisici avea pupilele dilatate, tensiunea crescută și gingiile injectate. Ambele pisici au primit îngrijiri medicale.
La audieri, unul dintre cei care au dus animalele la veterinar a povestit că în seara zilei de 9/10.11.2024 s-a întors acasă, împreună cu prietena căreia îi aparțin pisicile, dintr-un club unde au găsit un plic ce conținea o substanță de culoare albă, pe care l-au luat cu ei.
În cursul dimineții, aceștia au lăsat plicul nesupravegheat pe o masă, iar în jurul 15.00, când s-au trezit, au constatat lipsa acestuia, bănuind că este posibil ca pisicile să fi înghițit conținutul acestuia, motiv pentru care au mers de urgență la medicul veterinar.
Cadrele medicale au luat legătura cu Poliția Animalelor. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.