Un incident grav a avut loc luni, 18 noiembrie 2024, la Tribunalul București, unde o grefieră a fost grav rănită după ce mai multe rafturi din arhiva Secției a VI-a Civilă s-au prăbușit peste ea.
Evenimentul, petrecut în jurul orei 15:00, a scos la iveală probleme majore legate de condițiile de muncă și securitatea angajaților din instanțele din circumcripția Curții de Apel București și a Tribunalului București, dar și din multe alte instanțe din țară.
Potrivit martorilor, mai mulți salariați se aflau în arhivă când structura instabilă și neasigurată a rafturilor s-a prăbușit, îngropând-o sub un morman de dosare și metal pe doamna grefier. Echipajele medicale sosite de urgență la fața locului au reușit să o stabilizeze, dar starea sa rămâne critică, fiind transportată de urgență la spital. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale acestui eveniment cutremurător.
Conducerea Tribunalului, măsuri discutabile
Conform unor surse din interiorul instituției, angajaților “li s-a interzis” să vorbească despre incident și s-ar fi încercat să se minimizeze gravitatea situației.
SNGJ Dicasterial a dorit să obțină, prin telefon, o serie de informații preliminare însă conducerea ”Tribunalului București nu a fost disponibilă”, arată sursa citată.
Reamintim ca SNGJ Dicasterial a reclamat faptul că multe instanțe și unități de parchet nu respectă condiții minime de securitate și sănătate în muncă și/sau de prevenirea și stingerea incendiilor, însă, mulți dintre conducătorii acestor instituții continuă să ignore acest subiect, până când au loc astfel de incidente nefericite, pe care de foarte multe ori au încercat să le mușamalizeze.
”Aceste probleme au fost ridicate inclusv în rândul negocierilor colective declanșate de către SNGJ Dicasterial, însă fix Curtea de Apel București, care are calitatea de angajator pentru personalul din aparatul propriu și din instanțele aflate în aria teritorială de competență, nu a continuat dialogul și negocierea colectivă, deși în vara anului 2024 a avut loc prima ședință de negociere.”, completează sursa citată.
Probleme de prevenție și dialog ignorate
SNGJ Dicasterial a declarat în repretate rânduri că astfel de incidente erau previzibile și a insistat asupra necesității unor verificări periodice și a îmbunătățirii constante a condițiilor de muncă, însă conducerea Curții de Apel București continuă să eșueze în a-și proteja proprii angajați.
SNGJ Dicasterial promite acțiuni imediate
Acest incident dramatic deschide o serie de întrebări care trebuie să primească răspunsuri urgente, iar SNGJ Dicasterial va monitoriza îndeaproape această situație, urmând să ne adresăm oficial conducerii Curții de Apel București, Tribunalului București, cât și organelor abilitate pentru a ne asigura că acest eveniment a fost declarat conform prevederilor legale și că pe viitor nu vor mai fi astfel de incidente grave, iar persoanele responsabile trase la raspundere potrivit legii.
”Este momentul ca și instituțiile judiciare să dea dovadă de responsabilitate, să ia măsuri concrete pentru sănătatea și securitatea în muncă a salariaților și să ofere răspunsuri clare când au loc astfel de incidente. Altfel, riscul unor tragedii similare va rămâne o amenințare constantă.”, conchide SNGJ Dicasterial.