Târg de adopții ASPA la Centrul Comercial Auchan Titan. 10 căței sociabili și sănătoși așteaptă să își cunoască noile familii

Sâmbătă, 23 noiembrie, Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor organizează un nou târg de adopții în incinta Centrului Comercial Auchan Titan, în intervalul orar 10:00-15:00.

  • Pentru această ocazie au fost pregătiți 10 căței din adăposturile ASPA, care pot fi adoptați pe loc. Toți câinii prezenți la târg sunt sociabili și sănătoși, sunt microcipați, deparazitați intern și extern, vaccinați și sterilizați (dacă vârsta permite).

Și pentru că Centrul Comercial Auchan Titan aniversează 18 ani de activitate am pregătit împreună momente speciale. Echipa ASPA va oferi informații despre procesul de adopție și va răspunde la toate întrebările legate de îngrijirea și responsabilitățile care vin odată cu aducerea unui animal în familie, împreună cu medicul veterinar Mihaela Hodeianu și dresorul Daniel Manea.

Cei care adoptă căței de la acest târg vor primi numeroase cadouri de la sponsori:

·       Pachete de adopție oferite de Animax

·       Recompense de la Pedigree Romania

·       O ședință gratuită de cosmetică canină oferită de Zen Pet Club

·       Medalioane inteligente cu cod QR de la Petradar

·      O ședință de dresaj gratuită oferită de Școala de Educație, Psihologie și Dresaj Canin Daniel Manea & Nedelcu Cătălin

·       Un voucher pentru o sesiune gratuită de karting la VMax Karting Romexpo

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) este instituţie publică din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, care se ocupă de gestionarea câinilor fără stăpân de pe domeniul public și de asigurarea protecției și bunăstării animalelor din București.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati