Primăria Capitalei a finalizat reparațiile la fațada fostului Hotel English

Primarul general Gabriela Firea anunță că au fost finalizat lucrările de reparații de urgență și restaurare a fațadei fostului Hotel English, din Calea Victoriei nr. 52, cea mai „veche” clădire cu bulină din Capitală. Urmează lucrările în interior, de consolidare a structurii de rezistență.

„Această clădire este încadrată în clasa I de risc seismic încă din anul 1995, iar fațada era un adevărat pericol public”, a scris Firea, pe Facebook.

Clădirea a fost construită de giuvaergiul vienez Joseph Resch. În 1875, casa a fost vândută lui Grigore Eliade zis Cârciumărescu. Acesta a transformat-o în Hotelul English și tot atunci i-a adăugat Pasajul Englez, legătura între Calea Victoriei și Strada Academiei.

Decorul inițial al casei s-a pierdut în urma refacerilor succesive de-a lungul anilor.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati