Sindicaliștii metroului bucureștean anunță că vor declanșa greva, după ce negocierile cu cei din conducerea Metrorex pentru noul contract colectiv de muncă a eșuat. ”Am senzația că cineva dorește scandal”, a declarat liderul de sindicat, potrivit Buletin de București.
Contractul colectiv de muncă de la Metrorex a expirat la 1 octombrie, însă negocierile dintre sindicaliști și conducerea companiei au început pe 31 iulie.
Principalele revendicări ale sindicaliștilor se referă la aplicarea unei indexări salariale care să țină cont de rata inflației și de salariul minim european.
În principal ar fi vorba despre creșterea salariului minim brut pe economie cu 1.050 de lei, pentru toți angajații Metrorex, indiferent de nivelul de salarizare, arată sursa citată.