Vlad Gheorghe (Partidul DREPT): Curtea Constituţională pregăteşte o lovitură de stat

Liderul Partidului DREPT, Vlad Gheorghe, a susţinut, joi, că, prin decizia de renumărare a voturilor din primul tur al alegerilor prezidenţiale, Curtea Constituţională pregăteşte „o lovitură de stat”.

„Ceea ce face CCR la comanda lui Ciolacu echivalează unei lovituri de stat. Măsurile dispuse astăzi de Curtea Constituţională sunt fără precedent în Uniunea Europeană. Niciodată în ultimii 30 de ani nu a mai fost luată o astfel de măsură cu privire la alegerile prezidenţiale, aşa cum niciodată nu am mai avut turul 2 fără PSD. Ştim cu toţii că judecătorii CCR sunt numiţi majoritar de PSD, acesta este un fapt incontestabil”, a afirmat Vlad Gheorghe, potrivit unui comunicat de presă, notează Agerpres.

Potrivit acestuia, în cazul alegerilor europarlamentare, au existat mii de dovezi clare ale fraudării votului în anumite secţii, au fost numeroşi candidaţi şi partide care au sesizat instanţele, dar BEC şi PSD „au împiedicat” toate demersurile.

„Acum, doar pentru că Ciolacu a pierdut, se dispune renumărarea în întreaga ţară. Dacă ajungem mâine la anularea primului tur al prezidenţialelor, înseamnă că democraţia din România este anulată. Fac apel la toţi cetăţenii să nu acceptăm aşa ceva” a adăugat liderul DREPT.

Reamintim că CCR a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati