Consiliul Judeţean Ilfov va reconsolida Fortul 13 Jilava şi îl va reintroduce în circuitul cultural şi turistic, a anunţat, joi, preşedintele CJ, Hubert Thuma.
„Este un monument impresionant, chiar şi astăzi. Este important să cunoaştem istoria, pentru a construi un viitor mai bun, mai sigur, în care valorile democraţiei să nu fie în niciun moment puse în pericol.
- De ce am preluat Fortul 13? În primul rând, monumentul este în județul nostru. Mai departe, noi deja am trecut la treabă. Îl reconsolidăm, pregătim lucrări de conservare și restaurare, îl integrăm în circuitul turistic din Ilfov.”, a precizat Hubert Thuma, la o dezbatere.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a CJ Ilfov, la dezbaterea organizată joi pe tema Fortului 13 Jilava au participat ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, consilierii judeţeni Ştefan Rădulescu şi Voicu Vincenţiu, administratorul public al Judeţului Ilfov, Olivia Ana Ciobanu Oprescu, primarul localităţii Jilava, Petre Elefterie Ilie, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Niculina Moica, şi preşedintele Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Constantin Buchet.
- În sală, zeci de elevi din Ilfov au asistat la lecția deschisă de istorie, fiind și ei speakeri în cadrul evenimentului, a completat Consiliul Județean Ilfov.