Primăria Sectorului 2 anunță că a majorat bursele pentru elevii cu rezultate remarcabile. Bursele vor fi finanțate până pe 10 decembrie.
”Așa cum am spus în repetate rânduri, pentru mine, ca primar, educația este o prioritate.
De asemenea, consider că recunoașterea și recompensarea muncii depuse de elevi nu doar că motivează, ci și consolidează încrederea lor într-un sistem corect. De aceea, am supus spre aprobarea Consiliului Local majorarea burselor pentru elevii cu rezultate remarcabile, după cum urmează:
Bursa de excelență olimpică I: +1000 lei/lună
Bursa de excelență olimpică II: +500 lei/lună
Bursa de merit pentru media 10: +500 lei/lună
Bursa de merit pentru elevii premiați (locurile I, II sau III la etapele județene ale olimpiadelor recunoscute de Ministerul Educației): +500 lei/lună
Totodată, continuăm să îi susținem pe elevii care întâmpină dificultăți, suplimentând din bugetul local bursa socială cu 200 de lei/lună.
Foarte important: sumele suplimentate vor fi virate în conturile unităților de învățământ până pe 10 decembrie, ceea ce înseamnă că elevii și liceenii vor intra în posesia burselor până la sărbători, inclusiv retroactiv pentru lunile septembrie-decembrie”, a spus primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă.