A început recepția primelor puncte de precolectare separată a gunoiului în Sectorul 6

Luni a început recepția primelor puncte de precolectare separată pe care le-am amplasat în sector, potrivit Primăriei Sectorului 6.

Este vorba despre ghenele subterane de pe:

Str. Brașov nr. 14

Bd. Timișoara nr. 63 (două)

Str. Romancierilor nr. 6

Mâine, marți, continuăm cu:

Str. Săndulești nr. 9

Aleea Săndulești nr. 7 (două)

Drumul Taberei nr. 66.

În fiecare zi sunt programate alte recepții, astfel încât, până în ianuarie, să fie finalizate primele 222 de platforme subterane deja amplasate.

În paralel cu recepția celor instalate, continuă montarea altora. În total, vor fi 886 de ghene moderne în tot sectorul.

Fiecare punct de colectare separată are 5,7 metri lungime, 1,8 metri înălțime și 13.000 de litri. Și fiecare a avut nevoie de circa 10 avize și autorizații de la circa 10 instituții.

„Este unul dintre cele mai grele proiecte de infrastructură asumat după Revoluție de către o primărie din București. Nici nu va imaginați cât de greu a fost să găsim locații în cartierele noastre dense, cu rețele RADET, DISTRIGAZ, ELCEN, APA NOVA etc!!! Pentru fiecare dintre locații am făcut măsurători peste măsurătoril și le-am mutat de mai multe ori, căci trebuie să fie și la o anumită distanță de blocuri… Un coșmar! Dar am găsit soluții!”, a explicat primarul Ciprian Ciucu.

Proiectul are o valoare totală de 130 milioane de lei, bani proveniți în cea mai mare parte din fonduri europene nerambursabile.

Sectorul 6 va fi primul din București care va avea un sistem de precolectare pe 4 fracții.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati