Peste 20 de pacienţi au ajuns într-o singură zi la Spitalul Grigore Alexandrescu cu fracturi şi traumatisme în urma unei provocări pe TikTok, Superman Challenge.
Peste 20 de pacienţi au ajuns într-o singură zi la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Bucureşti cu fracturi şi traumatisme grave în urma unei provocări pe TikTok, numită Superman Challenge, a declarat pentru News.ro managerul unităţii medicale, Alexandru Ulici, care a adăugat că doi dintre aceştia au nevoie de intervenţie chirurgicală.
Copiii se aruncă cu mâna în faţă, precum Superman, şi se lovesc de podea, provocându-şi răni grave. Alexandru Ulici trage un semnal de alarmă şi afirmă că părinţii trebuie să le explice copiilor cât de periculoasă este această provocare.
- ”Se aruncă cu mâna în faţă, spunând că sunt Superman şi ceilalţi îi lasă să cadă lovindu-se de alte obiecte, de podea”, a adăugat managerul de la Spitalul Grigore Alexandrescu.
El a mai precizat cât de grave sunt cazurile care vor intra în operaţie.
”Sunt fracturi, e suficient de periculos”, a mai explicat managerul unităţii medicale.
Întrebat în cât timp se remediază aceste fracturi, Alexandru Ulici a răspuns: ”Depinde de fiecare fractură, dar cel puţin până la vindecarea completă, o lună, două”.
În ultimele zile pe TikTok au apărut imagini în care adolescenţi se aruncă cu mâna întinsă în sus, precum Superman, iar în loc să fie prinşi de prietenii lor, sunt lăsaţi să cadă şi astfel îşi provoacă răni grave.
@sofia.digiorgi superman🦹♀️ #supermantrend ♬ Watch mee – Sensei